Din cauza unei greșeli apărute în foaia de informare a reprezentanților mass media, una dintre știrile apărute ieri în buletinul nostru, a fost greșită.
Este vorba despre cazul tinerei de 16 ani din Conțești, care din informațiile primite din Compartimentul de Primiri Urgențe pe care mai apoi, purtătorul de cuvânt al instituției, Diana Acsinte ni le-a prezentat, aceasta ar fi încercat să se sinucidă cu o substanță corozivă.
În realitate, fata a înghițit din greșeală substanța respectivă. Tatăl tinerei, Ionel Ivan, a dezmințit informațiile apărute ieri în presă și a povestit cum s-au petrecut lucrurile. Acesta a declarat că într-o sticlă de energizant a pus o substanță de curățat țevi sanitare, iar fata sa, știind că el obișnuiește să țină prin mașină sticle de răcoritoare a apucat să ia o gura din această substanță. Tânăra nu a înghițit respectiva substanță, pe care a scuipat-o imediat.
”Ne-a zdruncinat puțin știrea apărută ieri, pentru că a fost total eronată. Am discutat cu fetița, ea este într-o stare de sănătate perfectă, dar am lăsat-o sub supravegherea unor specialiști de la Iași. Ea a fost foarte marcată de știrea respectivă, a fost sunată de colegii ei, a primit mesaje pe Facebook. Am vorbit cu doamna doctor Acsinte care ne-a spus că informația a fost eronată din primiri urgențe”, ne-a declarat Ionel Ivan, tatăl fetei .
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență, Diana Acsinte a ținut să rectifice informațiile apărute ieri în presă.
”Vreau să fac o rectificare la declarația mea de presă de ieri. Din cauza unei erori de comunicare între mine și cei care îmi dau datele din Compartimentul de Primiri Urgențe, informațiile au afectat emoțional o tânără de 16 ani, mai exact cazul fetiței care a ingerat o substanță caustică despre care am afirmat că este o ingestie voluntară. Rectific, a fost o ingestie involuntară, fetița a confundat sticlele, a luat o înghițitură, când și-a dat seama că ceva nu este în regulă a scuipat imediat substanța. Părinții îngrijorația au adus-o imediat în CPU, iar de aici a fost direcționată la Iași. Regret foarte mult faptul că i-am produs o traumă emoțională unei fetițe despre care am aflat de la părinți, că este un copil deosebit, un elev eminent”, ne-a declarat dr. Diana Acsinte, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgențe Pașcani.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}