RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

A fost martor. Dezvaluiri captivante facute de un iesean despre aventurile marelui scriitor Mihail Sadoveanu (VIDEO)

Intr-o comuna de langa Targu Frumos traieste unul dintre cei mai norocosi si avuti ieseni. Bogatia lui mos Mihai Amariutei este in suflet si va ramane acolo pe vecie, fara ca cineva sa poata sa i-o fure. In varsta de 82 de ani, batranul Mihai Amariutei este, poate, ultimul pamantean care a fost martorul unor intamplari atat de minunate, traite alaturi de Mihail Sadoveanu, incat marele scriitor a socotit ca ar fi pacat ca acestea sa fie uitate si le-a cuprins in volume de nuvele vanatoresti, de o nemasurata valoare literara, cum ar fi “Tara de dincolo de negura”, “Istorisiri de vanatoare” sau “Istorisiri despre vanatori si pescari”.

Mos Amariutei a vanat de mai multe ori alaturi de Sadoveanu si spune ca scriitorului ii placea sa vina la Braesti pentru ca putea sa impuste in padurile dese lupi, vulpi, mistreti, iepuri si ciute. “Prima data m-au luat ca haitas. Dupa aceea mi-am cumparat si eu pusca. Am mers de multe ori in linie, cum spunem noi, intre vanatori, alaturi de Sadoveanu. Dar era riscant sa stai de multe ori aproape de el, ca tragea bine si nu mai impuscai nimic. Avea si o pusca mai buna decat noi, avea o pusca de aia profesionala. Ne placea intotdeauna sa vanam cu Sadoveanu si-l asteptam cu nerabdare. Tot timpul avea ceva de povestit. Si lui ii placea sa vina sa vaneze la Braesti. Suna intotdeauna sa intrebe daca avem autorizatiile necesare si nu conta daca era vant, ploaie sau ninsoare, venea la Braesti”, si-a amintit batranul vanator. Ca lui Sadoveanu ii placea sa vina la Braesti pe orice vreme sta marturie chiar una din nuvelele din volumul “Tara de dincolo de negura”. In nuvela “Ploaie, in paduri departate”, scriitorul povesteste cum intr-o zi de noiembrie, venise sa vaneze la Braesti pe o ploaie diluviana. Vanatorii din Braesti l-au asteptat in Gara la Targu Frumos.

“Ne-am oprit în gara la Târgu-Frumos pe ploaie; aveam sa intram în Târgu-Frumos pe ploaie, ca sa cautam carute sa ne duca la Braesti. Pe noroi si pe ploaie se poate sa ajungem cândva la padure”, sunt frazele cu care incepe aventura sadoveniana. Dar maestrul venise echipat. La vanatoare venea intotdeauna cu o palarie neagra cu boruri mari. In ziua aceea ploioasa era incaltat cu bocanci si purta o haina lunga, neagra, dintr-un material impermeabil. Pantalonii erau dintr-o stofa buna, sa tina de cald.

  

Vanatorul Sadoveanu conducea GAZ-ul

“Nu venea intotdeauna cu trenul. In ultimele randuri venea la Braesti cu o masina, un GAZ verde (masina ruseasca -n.r.). Cateodata venea cu un prieten din Pascani. Alteori venea si cu prieteni din Iasi. Prietenii lui nu trageau prea bine. El ii lua cu dansul sa-i distreze. Masina era condusa chiar de Sadoveanu. Era destul de mare cat sa incapa el cu prietenii lui si sa poata duce vanatul. Niciodata nu pleca cu mana goala. De fiecare data impusca cateva ceva. Incarca in masina cu vanat dupa ce alegea ce gateam la foc in padure. De fiecare data dupa o partida de vanatoare ne adunam spre sara in jurul focului, gateam cateva ceva din vanat si beam vin de la noi sau tuica. Sa stiti ca tuica de Braesti e celebra si Sadoveanu nu se dadea in laturi de la un pahar. Alergam cat era zaua de mare dupa vanat, trebuia sa avem la noi un intaritor, un pahar de tuica, unul de vin. Lui Sadoveanu ii placea si vinul nostru, facut aici la Braesti, vinul producator. Primarul de atunci, Ion Sinescu, care era si el vanator, avea vin altoi, stia ca-i place scriitorului si aducea de fiecare data”, si-a amintit mos Mihai.
In jurul focului, Sadoveanu ii incanta cu povesti. Nu indraznea nimeni sa-l opreasca, pentru ca in tot grupul nu exista un vorbitor mai bun. Mos Amariutei spune ca a citit povestirile vanatoresti ale scriitorului si a recunoscut multe din intamplarile si personajele zugravite de maestru in clipele acelea de tihna si taina, care se scurgeau in jurul focului la sfarsitul fiecarei partide de vanatoare. Batranul indrazneste sa creada ca se regaste intr-unul din personajele din volumele de povestiri vanatoresti publicate de Sadoveanu, dar maestrul i-a dat un alt nume, unul de poveste.

“Incepea intotdeauna cu snoavele vanatoresti. Avea ce povesti, ca nu vana numai la noi, la Braesti, se ducea si-n Lunca Siretului, dupa rate si gaste salbatice. Mergea si la Prut si pe Jijia. Vana si la Botosani. Este adevarat ce se spune ca era un vanator si un pescar pasionat. Dupa ce termina cu povestile vanatoresti, trecea pe snoave si unele dintre ele erau asa, mai deocheate”, a continuat batranul.

Lupoaica de la Braesti

Din repertoriul de povesti vanatoresti nu lipsesc unele istorisiri in care vanatorii din trupa maestrului sunt in cautarea unui lup care inspaimantase vreun sat, intrand seara in curtile oamenilor in cautare de hrana. Din padurile din jurul Braestilor o lupoaica cobora aproape in fiecare iarna in sat. “Am cautat lupoaica, ne-a ajutat odata si Sadoveanu. Dar sa stiti ca pana la urma n-am impuscat-o nici eu, nici Sadoveanu. A impuscat-o unul, Ion Carbune, care era din Targu Frumos. E mult de atunci. Au trecut peste 50 de ani”, a mai povestit batranul.

Rememorarea partidelor de vanatoare din padurile de la Braesti, o comuna din judetul Iasi, aflata la numai cativa kilometri de Targu Frumos, a fost intotdeauna un prilej placut de aducere aminte pentru marele scriitor, iar aceasta bucurie este tradata de frazele incarcate de metafore vii din nuvela mai sus amintita (Ploaie in paduri indepartate): “Codrul cu prapastiile si singuratatile lui cafenii ramase stapân peste noi. Ca-ntotdeauna simtii în mine inima batând c-un ritm deosebit. Si, din locul meu hotarât de soarta, îmi atintii urechea spre linistea care ne închisese de pretutindeni. Bura de ploaie nu mai avea sunet, parea mai mult o fumegare a râpelor. Fagii cei mari si lianele desisurilor luceau în ziua sura, într-o neclintire impresionanta. În amortirea aceasta tresari semnalul de corn pe linia pustilor si alt corn raspunse de la haitasi, urmat îndata de hauliri si racnete stranii. În caldura umeda a hainelor, ramasei ca-ntr-un fel de somn al asteptarii, neclintit si cu pusca aplecata. Asteptarea aceasta plina de înfiorare si de viziuni, de atâtea ori încercata, loveste totdeauna în inima ca ceva nou. Ochiul atintit mare, strabate desisuri încâlcite, fuge pe carari imaginare. Asteptam vânatul dintr-un loc anumit, cel mai nimerit ca sa-l pot fulgera. Asteptam o naluca cu ochi spariosi: era când un lup cenusiu, când un mistret întunecos, cu coama zbârlita, când fulgerarea roscata a unei vulpi”.

{flv}diverse/martor_sadoveanu{/flv}

sursa www.bzi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Ministrul Muncii: Exclus să crească vârsta de pensionare. Angajaţii nu pot să iasă cu picioarele înainte de la serviciu

Redacția

Aeroportul Iaşi se extinde şi face noi angajări. Ce posturi sunt scoase la concurs

Redacția

La mulţi ani, Mihai şi Mihaela, Gabriel şi Gabriela! Zeci de păşcăneni au participat la hramul bisericii Sfinţii Voievozi

Ema Roman
Încarcă...