RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Delăsare totală: Funcționarii Primăriei Pașcani nu au fost în stare să evalueze ofertele pentru Lacul Peștișorul în 30 de zile! Termenul a fost prelungit până la finalul anului

Evaluarea celor două oferte depuse pentru realizarea documentațiilor tehnice în vederea scoaterii la licitație a lucrărilor de execuție pentru reabilitarea și modernizarea Lacului Peștișorul s-a dovedit a fi o pălărie prea mare pentru funcționarii care fac parte din comisia desemnată de primarul Municipiului Pașcani.

Din motive necunoscute până acum, membrii comisiei înființate în data de 1 noiembrie prin Dispoziția de primar nr. 1.432 nu au reușit să evalueze ofertele depuse Corams Grup SRL și Asocierea dintre ARHIVOLTA STUDIO DE ARHITECTURA (Leader) și ELEMENT DESIGN SRL, până la începutul lunii decembrie așa cum fusese fixat termenul final.

Asta în condițiile în care, conform documentației de pe SICAP (n.r. – site-ul național de licitații publice), sarcina membrilor comisiei de evaluare era una simplă. Practic din cele două oferte trebuia să se facă un tabel în care să se compare și să se însumeze cei patru factori de evaluare.

Din documentația citată reiese că pentru a stabili câștigătorul membrii comisiei trebuiau să coteze ofertele după următorul procentaj: 40% componenta financiară, 20% pentru experienţa expertului propus în poziţia de șef de proiect, cu experienţa în această poziţie demonstrată prin contracte, care au avut ca obiect servicii de proiectare în domeniul construcţii civile si industriale, 20% pentru experienţa expertului propus în poziţia de arhitect – membru O.A.R. cu drept de semnătură și 20% pentru experienţa expertului propus în poziţia de inginer proiectant structuri.

  

O muncă ce în mod normal nu ar fi trebuit să ia mai mult de 4 ore, deoarece era vorba doar de consultat niște documente depuse odată cu oferta. Și în condițiile în care erau solicitări de clarificări pe ofertele depuse în legătură cu documentele în baza în care se făcea calculul, termenul de o lună era mai mult decât de ajuns. Cu toate acestea, termenul de evaluare a ofertelor a fost prelungit până pe 27 decembrie anul curent.

Aceiași funcționari publici au întârziat și publicarea documentației în vederea demarării acestei achiziții în vederea întocmirii documentațiilor tehnice. Deși caietul de sarcini fusese realizat încă din luna august, pe SICAP licitația a fost demarată pe 14 octombrie anul curent.

Valoarea estimată pentru acest contract este de 336.134 de lei.

Related posts

Bazinul de înot va fi predat luna aceasta, către CSM Pașcani

Marius Parteni

Șah la primar. Consilierii recunosc victoria societății civile! Pantazi nu poate face recus în procesul privind cuantumul redevenței

Marius Parteni

Zeci de cereri pentru comerțul stradal cu mărțișoare și flori

Marius Parteni
Încarcă...