RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

De ce nu își pot lua bolnavii medicamentele compensate din alte județe

 

Medicamentele compensate vor putea fi luate în continuare doar din judeţul din care este făcută prescrierea. În cursul anului trecut, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) au întreprins demersuri pentru a extinde posibilitatea de a lua reţetele compensate de la orice farmacie din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se afla aceasta în relaţii contractuale, însă demersurile nu au fost finalizate. Reprezentanţii CNAS susţin că această schimbare este dificilă din punct de vedere tehnic, deoarece presupune modificări în două sisteme informatice.

  

 

„Medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise de medici în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pot fi ridicate în prezent, la fel ca şi până acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeaşi casă de asigurări de sănătate ca şi medicul prescriptor. Aceasta înseamnă că reţeta compensată poa­te fi onorată într-o arie teritorială mult mai largă decât localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul prescriptor, şi anume în întreg judeţul res­pectiv, în cazul reţetelor emise de cabinetele medicale, clinicile, spitalele, aflate în relaţii contractuale cu o casă judeţea­nă de asigurări de sănătate. CNAS a început din proprie iniţiativă demersul extinderii posibilităţii de onorare a reţetelor compensate şi va continua să facă toate demersurile necesare pentru a veni în sprijinul asiguraţilor şi pentru a răspunde nevoilor reale legate de asistenţa medicală a acestora“, au precizat reprezentanţii CNAS.

Pacienţii se plâng însă de această problemă care îi pune pe drumuri pentru a-şi putea lua tratamentul de care au nevoie şi speră ca până la finalul acestui an să îşi poată lua medicamentele din orice farmacie, indiferent de judeţ.

 sursa www.ziaruldeiasi.ro

Related posts

Cele 15 spitale din țară aflate în subordinea Ministerului Transporturilor vor fi preluate de autoritățile locale

Redacția

Gheorghiţă: Avem deficit de doze de 117.000. Din 28 ianuarie, se amână cu 10 zile persoanele programate care deservesc zone esenţiale

Redacția

OMS recomandă ca toții contacții COVID-19 să fie testați

Redacția
Încarcă...