Antisemitismul a fost una dintre caracteristicile poporului român în secolul XIX şi începutul secolului XX. Obiectul urii, românilor erau de obicei evreii, priviţi ca invadatori, necredincioşi şi complotişti. Motivele erau de ordin economic, religios dar şi politic.
Translaţia evreilor în imaginariul european de la ”poporul ales” la ”ucigaşii lui Hristos” a avut menirea de a influenţa soarta acestei populaţii de-a lungul timpului. Veniţi în Europa încă din perioada Imperiului Roman, evreii în special în anii Evului Mediu profund mistic şi creştin au devenit un fel de ”ţap ispăşitor„ pentru toate relele care se întâmplau oamenilor.
Dacă era ciumă, cu siguranţă era adusă de evrei, iar dacă fântânile erau otrăvite, cu siguranţă populaţia evreiască era de vină. Sunt de notorietate pogromurile medievale din Anglia, Franţa, Germania şi Spania.
Dincolo de motivele religioase şi mistice invocate, evreii au fost sacrificaţi mai ales pentru averile pe care le deţineau, dar şi pentru a şterge împrumuturile pe care de multe ori suveranii Europei le contractau de la bogaţii bancherii iudei. ”Datoria” creştinească de a ucide necredincioşii sau „ucigaşii lui Hristos” era dublată de un bun prilej de a jefui averile evreilor.
Citește articolul integral pe Adevarul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}