În afara copilăriei, redată pitoresc, până la momentul ajungerii la Socola, despre viața autorului se cunosc câteva aspecte: prezența sa în mișcarea junimistă, faptul că a fost prieten cu Mihai Eminescu și că l-a găzduit pe acesta când era revizor școlar în Moldova în locuința pe care Ion Creangă din mahalaua Țicău. Puțin știu că Ion Creangă a făcut parte din cler pentru o perioadă și că a fost caterisit în octombrie 1871.
Scriitorul ne mărturiseşte că a fost dorinţa mamei sale, Smaranda, ca el să urmeze calea preoţiei. De aceea, îl vedem întâi încris la școala din sat, apoi mama sa l-a încredinţat bunicului său, David Creangă, care-l duce pe valea Bistriţei, la Broşteni, unde a urmat şcoala. În 1853, a fost înscris la Şcoala Domnească de la Târgu Neamţ, sub numele Ştefănescu Ion. Acolo, el l-a avut ca profesor pe părintele Isaia Teodorescu, zis şi „Popa Duhu“. Abia la Şcoala catihetică din Fălticeni sau celebra fabrică de popi, cum o numea prozatorul în capitolul III alAmintirilor sale, apare sub numele de Ion Creangă, nume pe care l-a păstrat tot restul vieţii. Se întâmpla în anul 1854, iar la Falticeni i-a avut profesori pe „catihetul“ Conta şi pe tânărul absolvent al Seminarului de la Socola, Vasile Grigorescu.
Pe scurt, lucrurile au stat astfel. În capitolul IV al Amintirilor se relatează doar drumul până la Socola unde, în 1855, a fost admis în anul al II-lea la Seminarul de la Socola. În 1859, când a absolvit cursurile Seminarului din Iaşi, Ion Creangă s-a căsătorit cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu, de la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din Copou. Pe 26 decembrie 1859, pentru a-şi putea continua studiile, a fost hirotonit diacon. După studiile la Seminarul din Socola, în 1864, Ion Creangă a intrat la „Şcoala preparandală vasiliană de la «Sf. Trei Ierarhi»“, unde l-a avut profesor pe Titu Maiorescu, care îl aprecia foarte mult, şi l-a pus învăţător la Şcoala primară nr. 1 din Iaşi.
Așadar, din anul 1859 Ion Creangă făcea parte din clerul bisericesc. Numit diacon la Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“, unde era paroh socrul său, a intrat în conflict cu acesta la scurtă vreme. Pe 13 ianuarie 1860, diaconul Ion Creangă depune „jalbă“ la Mitropolie împotriva socrului său, preotul Ioan Grigoriu, pentru insulte, lovituri şi tentativă de asasinat. El povestea în declarația scrisă atunci că, în miez de noapte, preotul ar fi intrat în camera lui si că ar fi încercat să îl sugrume. După mai multe jalbe, Creangă a fost mutat la Biserica „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“ – Bărboi, apoi va sluji la Biserica „Sf. Pantelimon“ din Târgu Cucului.
În 1864 intră la Facultatea de Teologie din Iaşi, iar diaconul Creangă este numit definitiv la Mănăstirea Golia din Iaşi, unde a şi locuit. Cariera sa clericală avea să se termine brusc în 1871. Învinuirile erau: mersul la teatru, tragerea cu puşca asupra bisericii, tunderea părului „asemenea mirenilor“, și faptul că de o perioadă de timp diaconul se despărţise de soţie.
Citiți articolul integral pe Historia.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}
