Daniel David, propunerea PNL pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, a declarat că bugetul ministerului trebuie să fie mai mare decât cel din anul precedent și a subliniat că educația și cercetarea trebuie să primească 15% din bugetul total al țării.
Daniel David. Foto: Facebook
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare pentru a ocupa funcția de ministru al Educației și Cercetării. Într-o discuție cu jurnaliștii, David a subliniat importanța unui buget mai mare pentru minister și a vorbit despre diversele provocări din educație, inclusiv meditațiile.
„Mi s-a propus clar să fiu ministru al Educației și Cercetării”
David a confirmat că PNL i-a propus să preia portofoliul Educației și Cercetării și s-a arătat optimist cu privire la votul din Parlament. „Mi s-a propus clar să fiu ministru al Educației și Cercetării. Celelalte, sigur, sunt discuții în spațiul public. Elementul principal este acesta, că la invitația PNL, și mă bucur că celelalte grupuri au susținut propunerea, am fost propus ministru al Educației, să sperăm că după votul Parlamentului voi prelua mandatul de ministru”, a spus David.
Rectorul UBB a explicat că a acceptat propunerea dintr-o „neliniște pe care o am”,
» Citește continuarea pe pagina autorului


