RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Dacă vă urcați în autobuz și pare că nu înaintați, să știți că nu e blocaj, ci protest!

Oficialii companiei i-au chemat la negocieri pe iniţiatorii protestului, în încercarea de a aplana conflictul. „Mersul încet“ pe trasee ar urma să aibă loc de mâine până pe 17 februarie.

 

Şefii Companiei de Transport Public (CTP) i-au chemat astăzi la discuţii pe şoferii care vor să declanşeze, de mâine, o grevă de avertisment. Alaltăieri, reprezentanţii CTP au trimis un comunicat prin care au susţinut că acţiunea, anunţată pentru perioada 15 – 17 februarie, nu este asumată oficial de nicio organizaţie sindicală din cadrul companiei.

  

„Considerăm că (acţiunea, n.r.) este ilegală şi riscă să aibă consecinţe grave, chiar de natură penală“, se preciza în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al CTP, Mihai Adrian, a declarat ieri că protestul a fost iniţiat de „un grup de şoferi“ ce a trimis inclusiv la conducerea operatorului de transport o informare despre intenţia lor. Greva de avertisment ar urma să aibă loc în perioada 15 – 17 fe­bruarie, iar şoferii participanţi vor să circule cu viteză redusă la stradă.

„Reprezentanţii şoferilor vor veni la discuţii mâine (astăzi, n.r.). Legea prevede în mod clar condiţiile în care poate fi făcută o grevă de avertisment, nu oricine poate face o grevă de avertisment, trebuie urmaţi nişte paşi“, a spus Mihai.

La discuţiile de astăzi au fost chemaţi cinci şoferi ai CTP, alături de liderii sindicali. Mihai a mai declarat că CTP a decis deja creşterea salariilor brute cu 20%, măsură aprobată şi de Consiliul Local, pentru a acoperi transfe­rul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat cu scopul ca salariile nete să nu fie afectate de măsurile fiscale adoptate de guvern. Deocamdată, şoferii care vor să participe la grevă nu au exprimat public ce revendicări au, dar, cel mai probabil, aşa cum au menţionat şi şefii companiei, este vorba despre nivelul de salarizare.

 Sursa 

Related posts

28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România

Redacția

Gala Actualitatea TV – Ediția a IV-a – Video

Redacția

Curse low cost Iași-București, zilnic, cu avionul, din toamnă

Redacția
Încarcă...