RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cum răspunde Guvernul la speculațiile privind organizarea alegerilor prezidențiale

Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai pentru alegerea preşedintelui României este în grafic, precizează Biroul de presă al Guvernului, pornind de la „unele speculaţii care se fac în mediul online care dezinformează opinia publică”.

Data de 2 mai este prima zi a votării FOTO Alina Mitran

Data de 2 mai este prima zi a votării FOTO Alina Mitran

„Pregătirea scrutinului electoral din 4 mai 2025 pentru alegerea preşedintelui României este în grafic. Instituţiile implicate în procesul electoral acţionează conform calendarului, fondurile necesare pregătirii alegerilor au fost alocate, iar legislaţia este adoptată încă de la începutul acestui an”, precizează Biroul de presă al Guvernului.

  

Potrivit comunicatului Guvernului „orice informație contrară pe acest subiect, vehiculată în spațiul public, este falsă, lipsită de orice fundament și nu face decât să stârnească emoție publică prin manipulare”.

Când începe campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale

Amintim că, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, campania electorală începe pe 4 aprilie și se încheie pe 3 mai, la ora 7:00, potrivit hotărârii privind calendarul â, publicată în Monitorul Oficial.

Data de 2 mai – de la ora 7:00 (ora locală) la ora 21:00 (ora locală)  – este prima zi a votării în străinătate.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Un pește cu aspect „monstruos” găsit pe plajă / E atât de rar, încât omul nu l-a văzut aproape niciodată / ”Folosesc lumina care strălucește de la un ”bec fosforescent” de pe frunte pentru a atrage prada”

Redacția

Asociațiile de proprietari, lovite și ele de „inteligența” Guvernului: Nu știu ce să facă cu angajații de la curățenie care lucrează doar 2 ore dimineața / Locatarii, obligați să scoată mai mulți bani din buzunar

Redacția

Avertisment de la MAE: România va ajunge în fața Curții de Justiție a UE, dacă nu adoptă rapid legea prin care păgubiții unui asigurător RCA în faliment pot primi daune mai mari de 500.000 de lei

Redacția
Încarcă...