NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Cui îi pasă de zona vale? Jardinierele de pe Esplanadă desființate, iar parcul este distrus și plin de gunoaie

După ce administrația locală a luat decizia de a desființa parcul de pe strada Mihail Kogălniceanu, de la Blocul C5, la solicitarea unor cetățeni am mers astăzi să vedem în ce stadiu se află cel de-al doilea parc construit de municipalitate, mai exact cel situat pe strada Mihai Eminescu.

Ajunși în zona vale, prima dată am observat lipsa jardinierelor de pe mijlocul Esplanadei care au fost distruse, iar în loc să fie reparate acestea au fost desființate. Astfel locurile unde odinioară se odihneau cei care treceau prin zonă sunt acum istorie.  
Parcul situat pe strada Mihai Eminescu arată jalnic, majoritatea accesoriilor fiind distruse sau puternic deteriorate. Un bunic se afla cu nepotul în parc în momentul filmării, iar cel mic nu reușea să se urce pe unul dintre tobogane din cauza faptului că lipseau câteva bare. Nici mizeria din acest parc nu trebuie trecută cu vederea ținând cont de faptul că la amiază foarte multă lume vine aici cu cei mici. Pe jos sunt ambalaje de snacksuri, șervețele, pachete de țigări, ceea ce arată clar că angajații de la Salubritate trebuie să treacă mai des prin zonă. Mai mult, foișorul construit la capătul parcului a rămas cu o singură bancă înăuntru, restul fiind distruse de tinerii care poposesc adesea aici când vin de la școală. Ca soluție, și de această dată în loc să fie puse alte bănci, angajații Primăriei au preferat să le scoată cu totul.

  

Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Pașcani Vasile Axinte ne-a declarat că jardinierele de pe Esplanadă au fost ridicate pentru că tinerii pășcăneni le distrug, dar și pentru că începând din primăvară vor începe lucrările la modernizarea Esplanadei prin programul PIDU.

Legat de parcul de pe strada Mihai Eminescu din zona vale, Vasile Axinte ne-a spus că în această după amiază o echipă de la Gospodăria Comunală va ajunge acolo și se va ocupa de reparare și curățenie. ”Tineretul din Pașcani a distrus acele bănci de pe Esplanadă. Noi le-am ridicat de acolo pentru că urmează să venim în primăvară cu modernizarea Esplanadei prin PIDU. Parcul de pe strada Mihai Eminescu va fi inspectat astăzi de Ștefan Popa de la Gospodăria Comunală, iar în cel mai scurt timp ne vom ocupa de reparații și curățenie”,ne-a declarat Vasile Axinte.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Un bolnav în scaun cu rotile se roagă de primar pentru căldură!

Marius Parteni

Regulament pentru stăpânii de animale și piste pentru bicicliști în municipiu sunt cerințele Asociației Pentru Pașcani pentru aleșii locali!

Ema Roman

Klaus Iohannis: Dacă situația se va înrăutăți nu voi ezita să declar din nou stare de urgență

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site