În cadrul conferinței de presă susținută ieri de primarul Dumitru Pantazi la Primăria Pașcani, reporterii noștri l-au întrebat ce părere are despre faptul că o parte dintre consilieri sunt dispuși să își doneze indemnizațiile pentru ca pășcănenii să se poată bucura de un spectacol de Ziua Națională a României și dacă are de gând să schimbe programul aprobat în ultima ședință de către Consiliul Local.
Răspunsul său a fost unul sec: ”Nu știu, vom analiza”.
Astăzi am făcut un sondaj de opinie printre pășcăneni pentru a vedea punctul lor de vedere referitor la organizarea pe Esplanada din zona vale a unei parade militare și a unui spectacol de muzică populară susținut de artiști locali. Toți pășcănenii chestionați de către reporterii noștri au spus că vor să vadă un astfel de spectacol, ba mai mult unii au declarat că e păcat că s-a renunțat la această tradiție în ultimii ani.
”De ce nu? Ar fi frumos să vedem din nou paradă militară pe Esplanadă”, ne-au declarat doi pensionari pășcăneni .
”1 Decembrie este ziua noastră Națională, iar cu această ocazie trebuie făcute cât mai multe lucruri în așa fel încât toți românii să trăiască acest moment important. Organizarea în municipiul Pașcani a unui astfel de eveniment ar fi benefică, la fel ar trebui făcute și bunătăți în număr cât mai mare să ajungă la toți pășcănenii”, ne-a declarat Gelu Costăchescu.
”Binențeles că mi-aș dori un astfel de eveniment, nu se mai organizează de câțiva ani și e păcat pentru că toată lumea aștepta, era ceva frumos,” ne-a declarat o pășcăneancă.
Menționăm că, în ultima ședință de consiliu local, consilierii au votat un program de Ziua Națională care include depunere de coroane la monumentele din municipiu, premierea a 50 de cupluri care împlinesc 50 de ani de la căsătorie și un spectacol de muzică sinfonică susținut de Filarmonica din Bacău, costul acestora ridicându-se la 45. 000 lei.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


