RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sport

CSM Pașcani se reunește pentru partea de final a campionatului. Iată cine se alătură formației!

Echipa de fotbal CSM Pașcani, liderul ligii a patra la nivelul Județului Iași, are programată mâine reunirea, în vederea pregătirii ultimelor etape rămase din campionatul 2023 – 2024.

Componenții lotului, cei rămași, dar și noii veniți, se vor reuni la orele 11.00 la sediul clubului. Sunt o serie de jucători care se alătură din această iarnă echipei. Vorbim de experimentatul jucător Marius Onofraș, care poate evolua mijlocaș sau atacant, Codruț Cârja – mijlocaș și Andrei Lipovanu – atacant. Toți trei au evoluat până acum pentru echipa Moldova Cristești. Pe lista noilor veniți se mai regăsesc Andrei Modovan – atacant și Lucian Dumea – fundaș lateral, ambii sosiți în tabăra pășcănenilor de la Rapid Brodoc, formație ce evoluează în Liga 3. Răzvan Boroeanu, antrenorul echipei de fotbal, ne-a precizat că se mai poartă discuții cu un alt jucător, de nivel foarte bun, care ar putea să se alăture clubului.

CSM Pașcani s-a despărțit în această iarnă de Lorenzo Ungurenașu, George Ungureanu, David Bălașa și Mario Cojocaru.

Conform informațiilor apărute pe pagina de facebook a clubului, în prima parte a pregătirii se are în vedere acomodarea la efort, apoi se va trece la faza de pregătire  fizică, generală și specifică, iar în perioada precompetițională va fi îmbinată pregătirea fizică cu cea tehnică și tactică.

  

Sunt stabilite și o serie de meciuri amicale: cu Șomuz Fălticeni pe data de 14 februarie, CSM Roman – 18 februarie, Știința Miroslava 24 februarie  și Rapid Brodoc 2 martie. Ora și locul de disputare urmează să fie stabilite, în funcție de condițiile meteorologice și starea terenurilor.

Related posts

Echipa de fotbal a Liceului Teoretic ,,Miron Costin’’ – Locul III la faza regională a Olimpiadei Gimnaziilor

Redacția

Crosul Ziua Olimpică și-a desemnat câștigătorii (VIDEO)

Răzvan Grecu

Cupa “Dan Sălceanu” la fotbal, ediția a IX-a!

Marius Parteni
Încarcă...