
Atleții de la CSM Pașcani au obținut trofeul celei dintâi ediții a competiției „Cupa Piatra Neamț”, desfășurată sâmbătă, 4 octombrie 2025, în municipiul Piatra Neamț. Performanțele remarcabile ale sportivilor pășcăneni le-au adus nu doar medalii, ci și premiul pentru cea mai valoroasă echipă a competiției.
Sportivii clubului au urcat de mai multe ori pe podium: Nistor Paula, Crăciun Dalila, Gurin Constantin și Chinez Eduard au ocupat locul I; Crăciun Dalila, Coselev Medeea și Chinez Eduard s-au clasat pe locul II; iar Covrig Isabela, Butnaru Andrei, Hușanu Ginevra, Dulgheriu Teodora și Guțu Victoria au încheiat pe locul III la diferite probe de viteză, garduri și sărituri.
Prin rezultatele obținute, CSM Pașcani a demonstrat încă o dată valoarea tinerilor săi atleți și constanța în pregătirea sportivă. Cupa Piatra Neamț se anunță o competiție de tradiție în calendarul atletic regional, iar succesul echipei pășcănene confirmă statutul clubului ca unul dintre polii importanți ai atletismului juvenil din zonă.


