RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae

Creştinii îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi, de care se leagă tradiţia oferirii de daruri copiilor. La noi în ţară, peste 800 000 de români îşi serbează astăzi onomastica.

Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, s-a născut în cetatea Patara din Asia Mică, din părinţi dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. De la naştere a primit numele Nicolae, care înseamnă ‘biruitor de popor’, iar cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii pentru folosul de obşte al lumii (volumul ‘Vieţile Sfinţilor’).

După naşterea Sfântului Nicolae, părinţii săi nu au mai avut un alt copil, mama sa mărturisind că nu este cu putinţă a mai naşte un alt fiu, numai pe acesta putea să-l aibă şi întâi şi pe urmă, căci din pântecele sale a fost sfinţit.

A primit din copilărie o creştere aleasă şi din propria sa voie a urmat de mic reguli de viaţă deosebită, cu multă rugăciune, post şi priveghere.

  

Sfântul Nicolae a fost dat de tânăr în grija unui unchi care era episcop şi purta acelaşi nume cu al său. A fost hirotonit preot, apoi a fost ales episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichiei. Sfântul Nicolae a fost întemniţat în timpul persecuţiilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284 – 305) şi Maximian (286 – 305). În urma Edictului de la Milan din 313 dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mirei.

Alături de alţi Părinţi ai Bisericii, a participat la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325, dovedindu-se un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene.

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţe şi aflaţi în primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi.

Obiceiul de a face daruri de ziua sa se datorează faptelor de milostenie deosebită ale Sfântului Nicolae. Puţini sfinţi au fost milostivi ca Sfântul Nicolae, spunea părintele Ilie Cleopa. El împărţea la săraci tot ce avea, iar pe cei din nevoi şi din primejdii îi izbăvea de pedeapsă şi de moarte cu rugăciunile sale.

După trecerea la cele veşnice, Sfântul Ierarh Nicolae a fost îngropat în biserica episcopală. Moaştele sale, care s-au arătat izvorâtoare de mir şi au săvârşit multe minuni în Mira Lichiei, se află astăzi în sudul Italiei, la Bari.

radio iasi

Related posts

9 mai, trei sărbători care au marcat istoria României

Redacția

Pașcaniul sărbătorește Ziua Europei și Ziua Independenței României prin artă, muzică și implicare civică

Denisa Mădălina Pițel

Iulian Nunucă a muncit din greu să câștige Vocea României, dar celebritatea l-a adus în pragul depresiei: „După ce am văzut cum este viața de artist, nu știu dacă asta îmi doresc cu adevărat”

Redacția
Încarcă...