Proiectul de lege a fost depus săptămâna trecută de aleşi ai PNL, PSD şi UDMR, fiind creat astfel cadrul legal ca autorităţile locale, prin hotărâre de Consiliu Local, să decidă decontarea transportului angajaţilor care au domiciliul în altă localitate. „Pentru a îndeplini fiecare cerinţă a cetăţenilor, administraţia locală trebuie să fie formată din profesionişti, iar resursa umană să fie la rândul ei motivată şi formată în mod constant în funcţie de nevoile şi tendinţele societăţii. În scopul îndeplinirii unei bune guvernări locale, un pachet de salarizare motivant reprezintă o necesitate pentru întreaga resursă umană specialistă din administraţiile publice”, se arată în expunerea de motive.
Surse din conducerea PSD au precizat pentru „Adevărul” că este pregătită trecerea unui amendament prin care salariile primarilor să poată fi raportate la salariul minim pe economie aflat în plată în decembrie 2021 (2.300 de lei), nu la cel din 2019 (2.080 lei), cum se întâmplă acum. Prin urmare, lefurile primarilor ar putea creşte cu aproximativ 10%. Potrivit surselor menţionate, ar însemna „o actualizare cu rata inflaţiei”, dat fiind că aceasta a ajuns la aproape 15%.
Săptămâna trecută, val de sporuri
Demersul Coaliţiei vine la doar o săptămână de când Parlamentul a adoptat două proiecte prin care sunt introduse noi sporuri în unele ministere,
» Citește continuarea pe pagina autorului


