
Lipsa unei rute ocolitoare, care să preia traficul greu din municipiul nostru, îi determină pe aleșii locali să discute des privind măsurile de fluidizare a traficului ce se impun a fi luate. Posibilitatea amenajării unor sensuri giratorii sau instituirea unor sensuri unice a fost adusă din nou în discuție.
Municipiul Pașcani are o mare problemă în ceea ce privește traficul rutier. Deseori, măsuri propuse de consilierii locali sunt ignorate. Ele sunt adresate Comisiei Tehnice de Organizare a Circulației Rutiere. Este și cazul intersecției cu drumul spre Boșteni, de la ieșirea din Pașcani spre Gâștești. Și la ultima ședință s-a propus amenajarea unui sens giratoriu.
O altă măsură a fost realizarea unor sensuri giratorii în piața deal și zona Liceului Tehnologic ”Mihai Busuioc”. De asemenea, aleșii locali au cerut administrației să dea o formă finală proiectului privind sensul giratoriu de la fostul Minimax.
În viitoarea ședință a Comisiei Tehnice de Organizare a Circulației Rutiere urmează să se ia o decizie în acest sens.


