RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Concesiunile la control: Serviciul Urbanism din Primărie descinde în cartierul Aerodrom

Cine sunt cei care dețin contracte de concesiune pe terenurile unde și-au ridicat case în cartierul Aerodrom? Și-au declarat aceștia an de an construcțiile la Serviciul de Finanțe Publice Locale? Sunt două întrebari la care executivul local așteaptă răspuns în următoarele două săptămâni de zile.

În ședința operativă de astăzi primarul municipiului Pașcani a trasat Serviciului Urbanism și Agricol această sarcină. Problema pornește de la faptul că o serie de terenuri de pe administrativul municipiului, concesionate în anul 1991 de către Consiliul Județean, nu au fost declarate de interes public sau privat. Juridic vorbind există suspiciunea că nu se cunoaște proprietarul de drept al terenului concesionat.

Facem mai întâi inventarierea contractelor de concesiune. Nu se știe cine este proprietarul, deși terenul era în proprietatea municpiului. Procedura de concesiune la acea vreme se derula prin Consiliul Județean, Comisiile Locale de Fond Funciar nu aveau competențe, iar președintele ședinței era un magistrat. Vom face o inventariere încrucișată, vom verifica clauzele din contracte pentru a introduce juridic terenul în circuitul public sau privat al municipiului. Există posibilitatea ca terenurile să fie vândute către beneficiarii de drept. Așa vom face rost de bani la buget”, ne-a declarat Mircea Zuzan, secretarul Primăriei Pașcani.

Potrivit oficialului Pirmăriei în cartierul Aerodrom ar exista cetățeni care dețin imobile construite pe terenuri personale, închiriate sau concesionate.   

  

Related posts

Primarul Pantazi sfidează legea: fără mască pe față la dezbaterea ApaVital!

Răzvan Grecu

Ședința de Consiliu Local (18 Decembrie 2015): DISCUȚII ȘI SOLUȚII DESPRE SALUBRIZARE, CĂLDURĂ MAI IEFTINĂ ȘI RECTIFICARE BUGETARĂ

Redacția

Programul transportului public local pe 15 august

Redacția
Încarcă...