NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Comunele Todirești și Mogoșești-Siret vor avea drumuri moderne! Compania Națională de Investiții a semnat contractul de lucrări

Drumurile sătești din comunele Todirești și Mogoșești-Siret vor fi reabilitate cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. Recent, licitația pentru execuția lucrărilor a fost finalizată. Comisia de evaluare a ales oferta constructorilor cu prețul cel mai mic

Compania Națională de Investiții (CNI) SA continuă investițiile în județul Iași. Recent, a fost finalizată licitația pentru refacerea drumurilor afectate de calamități din comunele Todirești și Mogoșești-Siret, din județul Iași. Prevederea bugetară a procedurii a fost de 16.094.555 de lei fără TVA, adică aproape 3,3 milioane de euro.
În urma evaluării, de lotul din Todirești se va ocupa asocierea de firme Conest SA – Artehnis SRL – Tehno Forest SRL, în timp ce lucrările din comuna Mogoșești-Siret vor fi realizate de asocierea de firme Enviro Construct SRL – Road Engineering Project SRL. Valoarea finală a contractului a ajuns la 12,1 milioane de lei fără TVA. Prima parte a investiției se referă la refacerea unei porțiuni de 4,5 kilometri din satul Băiceni, comuna Todirești. În proiect intră și reabilitarea podețelor.

În Mogoșești-Siret vor fi reabilitate drumurile pe o lungime de aproape 6 kilometri

Totodată, în ceea ce privește lotul din comuna Mogoșești-Siret, CNI a alocat fonduri pentru reabilitarea drumurilor din satele Mogoșești-Siret și Muncelu de Sus. Arterele au o lungime de 5.979 de metri.

Advertisements

„Pe teritoriul comunei Mogoșești-Siret, inundațiile au constituit un fenomen deosebit, producerea acestora datorându-se atât revărsarii unor cursuri de apă, cât și scurgerilor de torenți și de pe versanți. Drumurile sătești din comuna Mogoșești-Siret trebuie reabilitate deoarece există riscul ca, la următoarele precipitații abundente, să ducă la ruperea acestora în totalitate și întreruperea circulației, acestea fiind drumuri de o importanță deosebită. Necesitatea acestei reabilitări și modernizări este urgentă, deoarece drumurile sunt impracticabile, nu asigură accesul în condiții de siguranță și confort a localnicilor și nici a autovehiculelor ce tranzitează aceste drumuri, nu asigură circulația mașinilor de pompieri și ambulanțelor în satele Mogoșești-Siret și Muncelu de Sus”, se arată în documentația procedurii.

Advertisements
  

BZI.RO

Advertisements
Advertisements

Related posts

Două femei şi o adolescentă, din comuna Alexandru Ioan Cuza, moarte într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa (Foto)

Redacția

Autospecială de stingere a incendiilor donată de un ONG din Franța pentru SVSU Heleșteni

Oana Cordoneanu

Membrii S.V.S.U Lespezi campioni naționali!

Oana Cordoneanu
Încarcă...