RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Comerciații din piața vale cer drepturi egale! Șefii Primăriei le pregătesc o surpriză neplăcută!

Agenții economici din piața vale, care au închiriate suprafețe pe platoul din incinta acesteia și hală, au avut astăzi o întrevedere cu viceprimarul Gabriela Nedelcu. Ei solicită prelungirea contractelor de închiriere, pe modelul celorlalte societăți care au obținut prin Consiliul Local acest drept.

 

Prelungirea contractelor de închiriere a modulelor din piața vale pentru un număr de 24 de agenți economici , creează un precedent periculos. Majoritatea celor prezenți la discuțiile de astăzi ar trebui să semneze noi contracte pentru suprafețele închiriate, dar reprezentanții Primăriei le-au răspuns cu prudență:”Trebuie să găsim o soluție legală la solicitările dumneavoastră”, a subliniat viceprimarul Gabriela Nedelcu.

  

 Practic, agenții economici care au construite module pe platoul pieței, sau închiriate suprafețe în incinta halei, ar putea semna noi contracte doar pentru o perioadă de timp. Totul din cauza  faptului că instituția condusă de Dumitru Pantazi are în plan modernizarea locației, iar arhitectura va fi modificată.

 ”La majoritatea dintre dumneavoastră expiră contractele. Vom analiza la nivel de compartiment Juridic ce putem face pentru prelungirea lor. Dar, trebuie să țineți cont de faptul că se dorește realizarea unui proiect de modernizare, care urmează să fie pus în aplicare de anul viitor”, le-a transmis viceprimarul municipiului, celor peste 25 de agenți economici din piața vale prezenți la discuțiile de astăzi.

 Ceea ce Gabriela Nedelcu nu le-a spus agenților economici, este dacă ei vor putea beneficia de aceleași condiții prin care se prelungesc contractele de închiriere din piața vale, pentru cei care își desfășoară activitatea în modulele construite. 

 Din discuțiile de astăzi, s-a desprins ideea că sunt mari șanse ca suprafețele de teren de pe platoul pieții, sau cele din incinta halei, să fie scoase din nou la licitație odată cu finalizarea proiectului de modernizare a locației. Asta înseamnă că toți agenții economici care ocupă astăzi acele suprafețe, vor trebui să participe la o licitație publică.

 Surprinzător, la ședința de astăzi, presa nu a avut acces decât la o partea din discuții, deși subiectul este unul extrem de sensibil. Primăria se pare că nu este dispusă să le prelungească contractele de închiriere actualilor agenți economici, asta deși cei care dețin module au beneficiat de o decizie favorabilă.

 Mai exact, le vor fi prelungite contractele de închiriere cu încă șapte ani și jumătate, după ce legislativul local a modificat contractul cadru de închiriere.

 Am încercat astăzi să aflăm de la viceprimarul municipiului informații exacte legate de solicitările agenților economici din piața vale, dar Gabriela Nedelcu nu a mai revenit cu precizări așa cum ne informase telefonic la orele 16.49.

Related posts

Secretul clementinelor din supermarketuri.

Redacția

Guvernul propune majorarea salariului minim din luna mai. Sindicatele anunţă proteste

Redacția

Datornicii la stat scapă de penalităţi. Condiţia este să-şi plătească datoriile principale

Redacția
Încarcă...