RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Comandantul Poliției Pașcani, alături de alți ofițeri, cercetați disciplinar în urma unui control dispus de MAI

Comisarul-șef Mihai Năcuță, comandantul Poliției Pașcani, alături de alți ofițeri din subordinea sa sunt cercetați disciplinar de către superiorii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, în urma unui control de fond care a vizat activitatea pentru anul 2012. Polițiștii sunt cercetați prealabil ca urmare a unor nereguli constatate pe parcursul controlului.

Faptul că la nivelul unității există o asemenea anchetă internă este confirmată și de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție.

 “În urma unui control ordonat de conducerea Înspectoratului s-a dispus cercetarea prealabilă a unor ofițeri din cadrul Poliției Pașcani, pentru a se stabili dacă se fac, sau nu, vinovați de comiterea unor abateri disciplinare. La finalul acestei anchete se vor dispune măsurile legale”, ne-a declarat sub-inspector Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.

  

Reporterii noștri au aflat că după analiza activității Poliției Pașcani pentru anul 2012 s-a dispus un audit la nivelul instituției. Din informațiile noastre, în cazul comisarului-șef Mihai Năcuță se vorbește despre un management defectuos al activității. Ancheta este încă în desfășurare, dar ea s-ar putea finaliza cu destituirea actualului comandant.

Comandantul Poliției Pașcani nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere.

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Related posts

Și-a găsit fiul mort în casă

Oana Cordoneanu

Accident rutier! Au fost avariate patru autoturisme

Redacția

Val de agresiuni în acest weekend la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani. O femeie a fost tăiată cu un cuțit de către soț

Răzvan Grecu
Încarcă...