RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ciucă, măsuri în cazul Blue Air. Corpul de control al premierului, trimis la Administrația Fondului pentru Mediu

Corpul de control al premierului va face verificări la Agenția Fondului pentru Mediu în cazul Blue Air, potrivit unor surse guvernamentale.

Nicolae Ciuca FOTO gov.ro

Ciucă a trimis corpul de control la AFM FOTO: GOV.RO

UPDATE Premierul Nicolae Ciucă a confirmat, vineri dimineață, trimiterea Corpului de control la AFM. „Corpul de Control va identifica care au fost adevăratele cauze și exact cum am menționat de la început. Pe de-o parte, ne asigurăm că cetățenii trebuie să beneficieze de sprijinul statului atunci când se găsesc în fața unor astfel de situații, iar, pe de altă parte, cei care au greșit trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut”, a declarat liderul de la Palatul Victoria, întrebat de reporteri.

  

Corpul de control al premierului Nicolae Ciucă a fost trimis la Administrația Fondului pentru Mediu ca urmare a deciziei instituției de a bloca conturile Blue Air. Potrivit surselor guvernamentale, Ministerul Mediului nu a știu de măsura AFM.

Corpul de control al premierului Nicolae Ciucă a fost trimis la Administrația Fondului pentru Mediu ca urmare a deciziei instituției de a bloca conturile Blue Air. Potrivit surselor guvernamentale, Ministerul Mediului nu a știu de măsura AFM.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

92 de refugiați au fost găsiți dezbrăcați, unii având răni, la granița dintre Turcia și Grecia/ Ministrul grec al protecției civile: ”O imagine inumană”

Redacția

Trebuia Georgescu învins la urne? Dezbatere aprinsă: „În Rusia, Putin câștigă la urne. Hitler a câștigat democratic”

Redacția

Congres AUR la Alba Iulia, de Sf. Andrei. George Simion, singurul candidat pentru funcția de președinte

Redacția
Încarcă...