News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cererea de revocare a lui Toni Greblă de la conducerea AEP, discutată și votată vineri în Parlament. „A fost invitat la şedinţă”

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc vineri dimineaţa pentru a întocmi un raport cu privire la revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă. Raportul urmează să intre, tot vineri, la vot în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Toni Greblă. FOTO: Guvernul României

Toni Greblă. FOTO: Guvernul României

Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, a declarat pentru Agerpres că la şedinţă a fost invitat şi Toni Greblă.

  

„Domnul Greblă a fost invitat la şedinţa celor două comisii reunite pentru că este dreptul dumnealui să îşi spună punctul de vedere. Raportul va intra în şedinţa de plen comun de vineri”, a precizat Ciucă.

Marți, birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis ca solicitarea de revocare din funcţie a lui Greblă să fie trimisă către Comisiile juridice ale celor două Camere legislative pentru întocmirea proiectului de hotărâre şi a raportului, astfel încât să se afle pe ordinea de zi a plenului comun de vineri.

„Și-a stabilit indemnizaţia lunară cu nerespectarea legii”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a transmis marţi Birourilor permanente reunite propunerea de revocare a lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al AEP.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Ciolacu, despre remanierea miniştrilor: Această coaliţie chiar funcţionează şi cred că interesul nostru în acest moment este să funcţioneze şi să depăşim provocările

Redacția

Pilotul român Luca Viișoreanu, prima victorie în Formula 4

Redacția

VIDEO Accident cu peste 20 de mașini implicate și trei morți pe o autostradă din Spania/ Două dintre victime erau fani Sevilla/ Echipa va juca în doliu/ Mai multe persoane sunt rănite grav

Redacția
Încarcă...