RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Sănătate

Cele mai populare medicamente folosite pentru arsuri la stomac ar putea crește riscul de demență

Utilizarea pe termen lung a unor medicamente împotriva refluxului gastric a fost asociată cu un risc mai mare de demență, potrivit unui nou studiu publicat miercuri. Cercetarea a vizat persoane cărora li s-a prescris inhibitori ai pompei de protoni pentru refluxul acid.

Cei care au luat medicamentele o perioadă îndelungată, mai mult de 4,4 ani au avut o probabilitate cu 33% mai mare de a dezvolta demență, în comparație cu cei care nu au luat tabletele, potrivit unui studiu publicat miercuri în jurnalul medical „Neurology”, relatează news.yahoo.com. Este vorba despre medicamente precum omeprazolul sau pantoprazolul(Omez, Nexium, Losec, Nolpaza, Controloc) pe care le folosesc multe persoane și care, conform studiului, sunt mult mai expuse acestei boli.

Refluxul acid apare atunci când acidul din stomac ajunge în esofag, de multe ori după masă sau seara, când mergeți la culcare. Afecțiunea comună poate provoca boala de reflux gastroesofagian, care poate deteriora esofagul și poate crește riscul de cancer. Inhibitorii pompei de protoni reduc aciditatea gastrică prin țintirea enzimelor producătoare de acid din mucoasa stomacului.  

Inhibitorii pompei de protoni sunt un instrument util pentru a ajuta la controlul refluxului acid, însă utilizarea pe termen lung a fost asociată în studii anterioare cu un risc mai mare de accident vascular cerebral (AVC), fracturi osoase și boli cronice de rinichi”, a declarat autorul studiului, Kamakshi Lakshminarayan, de la Facultatea de Sănătate Publică a Universității Minnesota, din Statele Unite, membru al Academiei Americane de Neurologie.

  

continuare pe adevarul.ro

Related posts

HARTA mortalității infantile în România: discrepanțe majore între județele cu maternități dotate cu aparatură modernă și cele fără facilități 

Redacția

Suceava: 475 de persoane imunizate împotriva COVID-19 în prima zi de vaccinare; o singură reacţie adversă minoră

Redacția

DSP Iaşi – o uriaşă familie de bugetari. Relaţiile de rudenie şi averile birocraţilor care monitorizează şi amendează sistemul sanitar ieşean

Redacția
Încarcă...