RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Cel mai liniștit și sigur Revelion din ultimii ani

Poliţia Ieşeană a declarat că Revelionul acesta a fost cel mai liniștit și sigur din ultimii ani. Polițiștii au fost la datorie, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente cu impact asupra siguranţei publice. 

Pentru siguranţa cetăţenilor, la trecerea dintre ani, peste 350 de poliţişti au acţionat pe raza judeţului Iaşi, în locurile unde au avut loc manifestări religioase, în zonele cu aflux mare de public, precum şi pe principalele drumuri naţionale, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite şi pentru fluidizarea traficului şi diminuarea riscului rutier.

  

Zilnic, au fost în teren patrule de ordine şi siguranţă, iar efectivele de poliţie rutieră au utilizat autospecialele din dotare, peste jumătate fiind dotate cu aparate radar. Măsurile luate de poliţiştii ieşeni care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca oamenii să se bucure în linişte atât în noaptea de revelion cât și în primele zile ale noului An.

Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca în această perioadă să nu fie înregistrate evenimente deosebite, iar numărul infracţiunilor săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară să se situeze sub media ultimilor ani, reliefând faptul că măsurile pentru creșterea siguranței cetățeanului, adoptate de către Poliția Ieşeană și-au atins scopul. Aceste rezultate se datorează şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă.

Cu toate acestea, au existat și cazuri în care s-a dispus luarea măsurilor de sancționare contra unor persoane care nu au respectat normele de ordine și liniște publică. De asemenea, patru șoferi au rămas pietoni întrucât au fost depistați conducând cu viteză excesivă. 

În ultimele 72 de ore, poliţiştii au depistat peste 20 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 8.353 de sancţiuni, în valoare de peste 97.000 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 1.600 de lei. Astfel, poliţiştii ieşeni au aplicat 79 de sancţiuni contravenţionale, pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

De asemenea, pentru neregulile constatate în traficpoliţiştii au aplicat 263 de sancţiuni contravenţionale, 86 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză. Nu au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.

Totodată, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare şi au reţinut 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru conducere cu viteză excesivă.

Se arată în comunicatul de presă emis de IPJ Iași. 

Related posts

O tânără care a furat mai multe bunuri dintr-o casă din Hărmănești, a fost identificată de polițiști

Redacția

Percheziții DNA în mai multe județe, printre care și Iași, pentru ITP-uri eliberate fraudulos

Redacția

Polițiștii rezerviști se întorc la muncă

Redacția
Încarcă...