O tânără în vârstă de 24 de ani este cercetată pentru furt. Pe data de 19 iulie, la ora 10.52, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Paşcani au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat de 35 ani, din comuna Hărmăneşti, despre faptul că în aceeaşi zi, în jurul orei 10:30, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa, profitând de faptul că uşa de acces nu era asigurată, de unde au sustras produse alimentare (ulei, zahăr, produse din carne), trei telefoane mobile şi i-au distrus un televizor producându-i un prejudiciu de 1000 lei.
În urma cercetărilor efectuate de către poliţiştii Postului de Poliţie Hărmăneşti, a fost identificată persoana bănuită de comiterea furtului: G. Irina, de 24 ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate iar faţă de persoană continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, urmând ca la finalizarea lor dosarul penal să fie înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani cu soluţie procedurală.
Minimele măsuri de siguranţă pe care le puteţi lua pentru protejarea casei dumneavoastră sunt:
– să nu lăsaţi uşa casei sau apartamentului descuiată, chiar dacă sunteţi în casă;
– în cazul în care deţine bunuri de valoare sau bani, sume mari, vă sfătuim să le depozitaţi la bancă sau într-un seif;
– când sunteţi în locuinţă şi sună cineva la uşă, înainte de a deschide, întrebaţi cine este şi uitaţi-vă pe vizor;
– instruiţi-vă copiii ca atunci când sunt singuri acasă să nu deschidă sub nici un motiv uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimise de părinţi pentru a le da diverse obiecte;
– asiguraţi o bună luminozitate atât în exteriorul locuinţei cât şi pe casa scării.
uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite.
– draperiile sau jaluzelele vă pot feri locuinţa de priviri indiscrete, atunci când apartamentul este situat la parter.
– evitaţi să vă afişaţi sau să discutaţi despre bunurile de valoare pe care le deţineţi în locuinţă.
– î n situaţia în care cheile de la uşa de acces în locuinţă au fost pierdute, uitate într-un loc public sau sustrase odată cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă încuietorile.
– informaţi Poliţia când necunoscuţi se interesează de proprietăţile dumneavoastră sau de cele ale vecinilor.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}