NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Actualitatea satelor

Cel mai îndepărtat sat din judeţ ascunde o comoară neexploatată

Humosu face parte din comuna Sireţel şi este cel mai îndepărtat loc din judeţ. Este la 100 de kilometri de Iaşi, la graniţa cu judeţul Suceava. Satul este unul de tip liniar şi găzduieşte 700 de persoane, dintre care 250 de copii.  

În pădurile care înconjoară localitatea se găsesc renumitele trufe, căutate în toată lumea pentru proprietăţile lor. Este singurul loc din Moldova unde se găsesc trufe. Localnicii spun însă că nu obţin pe ele decât 20 de lei pe kilogram fiindcă nu au posibilitate să le vândă direct.

Aflat la peste 100 de kilometri de Iaşi şi la 10 kilometri de centrul comunei Sireţel, satul Humosueste cel mai izolat sat din judeţ, situat în mijlocul unei păduri, la graniţa cu judeţul Suceava. Un sat de oameni liniştiţi, care din toată sărăcia lor reuşesc să se gospodărească. Humosu este un sat liniar care se întinde pe trei kilometri pe o parte şi pe alta a singurului drum. O ulicioară ce a fost asfaltată acum mulţi ani şi care i-a scăpat pe localnici de chinul no­roiului. În spatele caselor, pădurea se în­tinde cât vezi cu ochii. Un tărâm de po­veste, unde fiecare sătean are câte ceva pe suflet. Chiar dacă zona este una de vis, cu un peisaj ideal pentru turism, aici se ajunge după un drum destul de lung, de aproape două ore de mers cu maşina, pornind din Iaşi.

„Din ce muncesc vara trăim tot anul“

Limba de asfalt începe din comuna Sire­ţel şi se întinde până la penultimele case din Humosu, permiţând maşinilor care alimentează magazinele din sat, dar şi salvării ori pompierilor să ajungă pe timp de ploaie ori vreme rea. Dar tocmai acest plai de poveste este şi necazul sătenilor care îşi duc viaţa în Humosu. Fiind un sat atât de în­depărtat, oamenii nu-şi permit să lucreze în Paşcani, cel mai apropiat oraş, deoarece este prea departe, iar naveta îi costă 20 de lei pe zi, dus – întors. Drumul până la Paşcani este de o oră de mers cu maşina, iar până în sat ajunge zilnic maşina de transport în comun, însă salariile modeste cu care ar fi plătiţi nu le permit acest lucru. Din cei 700 de lei, pe care i-ar putea câştiga o femeie, angajată în Paşcani ca femeie de serviciu, peste peste 500 de lei ar veni să fie daţi pe navetă, aproape tot salariul.

„Trăiesc din animale şi din pământul acesta“, spune Elena Pascu, o femeie de 44 de ani care locuieşte în capătul satului. Ea este cel mai îndepărtat om din judeţ, la 104 kilometri de Iaşi. Când zice pământ, îmi arată grădina în care soţul şi băiatul ei, Claudiu, fac curăţenia de primăvară. Are cam 500 de metri pătraţi, şi atât. „Acest pământ mi l-a dat primăria, deoarece nici eu n-am avut pământ, nici părinţii mei şi nici părinţii soţului. Punem aici pe bucata aceasta ce ne trebuie. Primesc ajutor social şi merg la muncă cu ziua. Vara trecută am fost plecată în Germania la cules căpşuni, la vară o să merg iar. Din ce muncesc vara trăim tot anul“, poveşteşte doamna Elena, abia ieşită din casă.

Vara caută trufe în pădure

Are patru copii, dintre care doi sunt căsătoriţi, una dintre fete locuind cu ea, în aceeaşi casă. Şi două nepoţele mici. Una dintre ele, gros îmbărcată, se joacă prin grădină, privind la jocul limbilor roşii de foc. Bunicul arde toate crengile curăţate din copaci şi gunoaiele de prin grădină. Claudiu a terminat opt clase la şcoala gimnazială din sat şi a rămas acasă. Acum mai pleacă ocazional în străinătate la muncă, când găseşte. Vara, ea şi copiii mai caută în pădure trufe, sau „inima pământului“, cum le denumesc ei. Vestitele ciuperci se găsesc la peste jumătate de metru în pământ şi sunt depistate greu. Când au noroc şi găsesc, primesc pe kilogram 20 de lei de la cei care vin să le cumpere direct de la ei. Aceasta este singura zonă unde se găsesc trufe, din regiunea Moldovei.

În satul Humosu, din comuna Sireţel, trăiesc în jur de 700 de locuitori, dintre care 250 sunt copii. Deoarece sunt la mare depărtare de un loc de muncă, foarte puţini sunt cei care au o carte de muncă şi muncesc făcând naveta săptămânal. Maxim 20 de persoane, adică 2,8% din întreaga populaţie. Printre ei se numără şi unul dintre învăţătorii titulari de la şcoala din sat. „Vreo 40 de persoane au plecat acum două săptămâni cu un autocar în străinătate, dar nu au găsit un loc de muncă, şi s-au întors acum acasă. Nu ştiu să vă spun exact câţi sunt plecaţi, ei vin, pleacă iar, există o fluctuaţie. Circa 70 dintre ei iau ajutor social deoarece nu au cum să se descurce altfel. Sunt cei cu copii mulţi, cei fără pământ…“, spune Gheorghe Ancuţa, primarul comunei Sireţel din Iaşi.

Cei trei copii şi soţul muncesc cu toţii în Italia

Tot patru copii are şi Mirel Gagiu, un bărbat în vârstă de 37 de ani. Acesta îşi în­treţine familia din munca ocazională, fie ea în ţară ori în străinătate. „Mai muncesc prin ţară, prin Spania, pe unde se poate. Mijloacele de transport sunt scumpe şi nu ne permitem să facem naveta la un loc de muncă. Am puţine animale, puţin teren, păsări, un porc, vacă, cal, şi cam atât. Cel mai mic dintre copii are 11 ani, iar cel mai mare are 18. A făcut doar opt clase. Am însă o fată la Şcoala Profesională din Lespezi, învaţă electronica. Sper că ea va merge la oraş şi-şi va găsi un loc de muncă“, spune Mirel în timp ce făcea curat prin curte. De meserie este lăcătuş, dar nu prea a avut unde să profeseze, nu şi-a găsit de muncă în acest domeniu. În străinătate a lucrat în timp şi în construcţii şi la cules fructe, legume, orice a găsit şi oriunde a fost plătit. Nu fuge de muncă, ştie că doar aşa îşi poate creşte copii astfel încât, într-o zi, aceştia să aibă mai mult decât a avut el.

În mijlocul drumului, cu mâinile în buzu­narele ilicelor de lână, stau de vorbă Silvica şi Ileana. S-au născut, au trăit şi au îmbătrânit în Humosu. Silvica are 59 de ani. Îi dau peste 70, dar nu se supără. „Vezi dacă trăiesc la ţară şi sunt muncită? Sunt trecută!“, spune aceasta resemnată. Ileana are însă 70 de ani şi o pensie de 400 de lei. Şi cam aceştia sunt toţi banii ei cu care se descurcă. Pământ prea mult nu are nimeni în Humosu deoarece satul este înconjurat de pădure, iar terenurile agricole sunt puţine.

„Mă îmbrăcam şi eu mai frumos!“

Nici să vrea şi primăria, tot nu are unde să le mai dea. „Eu n-am nici un hectar de pământ, dar oricum nu se face nimic, e pământul slab. Ţin vaca, dar să văd dacă o mai ţin şi la anul, dacă o să fie secetă ca anul trecut…“, spune femeia dând din mâini a lehamite. Silvica are un copil bolnav şi ia bani de la stat ca însoţitor, iar cei trei copii locuiesc în sat. Ileana are un copil plecat în străinătate, însă nu o încălzeşte cu nimic. Ştie că are şi el familia lui, viaţa lui. „Am vacă de lapte, când e sezonul mai culegem hribi şi vine o maşină prin sat şi ne dă 10 lei pe kilogram. Aşa trăim“, spu­ne Ileana aranjându-şi baticul mai bine pe cap.

Aproape în fiecare curte oamenii îşi caută de treabă. Pe Anişoara Bârsan o găsim la căpiţele de nutreţ, adunând în braţe un grămadă mare de fân. Se duce să dea la animale. Are trei copii şi toţi sunt plecaţi în Italia, la muncă. Chiar şi soţul munceşte peste hotare. În vârstă de 62 de ani, Anişoara a rămas acasă singură. Are grijă de animale, de gospodărie şi de un nepoţel mic. Familia ei se numără printre cele cu cel mai mult teren din zonă. „Noi avem vreo 5 hectare, dar este pământ de pădure, şi nu pun decât trifoi şi luţernă (n.r. lucernă). Am căruţă cu cal, dar nu muncesc singură pământul, când este treabă vine soţul acasă. Ce se face de la Dumnezeu, ne rugăm să se facă, ce nu, cumpărăm“, spune femeia grăbită. „Dacă ştiam că mă pozaţi, mă îmbrăcam şi eu mai frumos!“, glumeşte aceasta plecând veselă spre grajdul de animale.

Profesorii fug de localitate

La şcoala din sat învaţă 200 de copii, cei mici dimineaţa, iar cei mari după-amiaza. Distanţa de oraş îi afectează şi pe ei deoarece profesorii fug de posturile scoase la concurs, costurile navetei fiind prea mari, iar distanţa peste mână. Din acest motiv, profesorii titulari de limba română din ultimii ani au cerut detaşarea, în locul lor venind suplinitori. Povestea se repetă şi la alte discipline la care se dă examen la evaluarea naţională. Elevii din Humosu au profesor de matematică titular abia de doi ani, iar rezultatul se va vedea abia peste una sau două generaţii. Restul profesorilor stau un an, doi, apoi pleacă spre şcoli mai apropiate de Paşcani.

„La Humosu avem cinci învăţători, din care unul e titular şi trei suplinitori şi opt profesori, din care şase sunt titulari şi doi suplinitori. Au venit titulari, dar greu stau, profesorul de limba română tocmai s-a detaşat la o şcoală mai aproape de Paşcani, acum doi ani fost profesor a cerut şi el detaşarea. În acest sat, profesorul de chimie este cel mai vechi. De 12 ani au mijloare de transport, şosea, dar înainte nu era nimic, era foarte dificil pentru ei să facă naveta. De obicei, de la şcoala din Humosu, profesorii titulari caută să plece“, spune Ma­rius Mihai Cojocaru, directorul Şcolilor Gimnaziale din Sireţel şi Humosu.

Când au nevoie de un medic, localnicii din Humosu trebuie să meargă 10 kilometri până la dispensarul din Sireţel, fie cu microbuzul, fie cu căruţa şi calul, în funcţie de împrejurări. Când nu au bani de transport, apelează la cea de-a doua variantă. Pentru acest sat, izolat de lume, primarul spune că are planuri.

„Vrem să reabilităm şcoala şi să facem şi un grup sanitar. Am turnat deja fundaţia, s-a făcut PUZ-ul pentru apă, am făcut fosa septică şi urmează să facem baia, în care elevii să aibă acces direct din şcoală, o vom face lipită de clădire. Zilele astea lucrăm la podurile care există, la şanţuri şi plombăm ce mai este de plombat, deoarece primăvara se văd cel mai bine gropile. Iernile din urmă am avut ceva probleme cu blocarea drumului, însă noi avem un buldo-excavator luat printr-un proiect european cu care desfundăm drumurile din comună. Vara îi punem cupa cu care face lucrările necesare, iar iarna, lama pentru zăpadă“, spune acesta.

Din hribi, trufe găsite cu greu cu hârleţul vara şi din animalele de pe lângă casă, majoritatea oamenilor din Humosu, care nu mai au forţa să plece peste hotare, reuşesc să-şi ducă traiul de pe o zi pe alta. Fără locuri de muncă în zonă, fără terenuri agricole fertile, aceştia doar speră că viaţa va oferi mai multe şanse copiilor lor.

 

 

 Sursa: ziaruldeiasi.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

loading...
Advertisements

Related posts

Cal salvat dintr-un canal la Uda

Redacția

O comisie de la Prefectura Iași a evaluat pagubele produse în Miroslovești

Diana Marcu

ŞEDINŢĂ CU SCANDAL PENTRU SCHIMBAREA VICEPRIMARULUI LA RUGINOASA (VIDEO)

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site