NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Cea mai capricioasă vară din ultimii ani. În iunie și iulie au fost emise 128 de coduri roșii, cele mai multe din istoria măsurătorilor

Trăim cea mai capricioasă vară din ultimii ani. România a trecut de la o primăvara secetoasă, la ploi torențiale în luna iunie, care au dus la viituri și pierderi de vieți omenești. La toate astea se adaugă și canicula care a cuprins în ultimele zile mai bine de jumătate de țară.

Agenția Națională de Meteorologie a emis doar în lunile iunie și iulie 128 coduri roșii de vreme rea, cele mai multe din istorie, în condițiile în care anul trecut în toate cele trei luni de vară au fost doar 64.

Cantitățile de precipitațiile în centrul, estul și vestul țării, chiar și în sud, au impus cele 85 de coduri roșii din luna iunie din aceasta vară.

România s-a confruntat în ultimele două luni cu fenomene extreme: precipitații însemnate, viituri, grindină, iar în unele locuri, caniculă. În iunie au fost cele mai multe precipitații de când se fac măsurători.

De la începutul anului și până acum au fost emise aproximativ 2100 de avertizări de vreme rea. Dintre acestea, aproape 130 au fost doar de cod roșu.

Elena Mateescu, directorul ANM: “Comparativ cu vara anului 2019, când au fost emise doar 64, ne aflăm la dublul numărului, care confirmă creșterea fenomenelor meteorologice extreme. Putem vorbi de o lună iunie, a cincea lună cea mai ploioasă din istoria măsurătorilor meteorologice”.

Pompierii au avut peste 2000 de intervenții în ultimele două luni.

Adrian Marin, purtător de cuvânt al IGSU: “În toate județele țării s-au înregistrat efecte, în urma inundațiilor produse la nivel național au fost afectate peste 6000 de gospodării pompierii intervenind pentru extragerea apei din locuințe, curți, beciuri și subsoluri”.

Specialiștii spun că de vină pentru vremea capricioasă este încălzirea globală.

Roxana Bojariu, climatolog: “O mare parte din severitatea acestor fenomene poate fi pusă pe seama încălzirii globale, în sistemul climatic avem o cantitate sporită de căldură datorită gazelor cu efect de seră care rețin din radiația solara directă. Trebuie să ne așteptăm la astfel de fenomene și la o accelerare a caracteristicilor lor”.

Meteorologii spun că precipitațiile vor scădea în luna august, iar seceta, deja prezentă un zonele de sud, se va accentua.

digi24

loading...
Advertisements

Related posts

Ziua Națională a României

Redacția

Denunțuri pe Facebook pentru petrecerile și evenimentele care nu respectă măsurile anti-COVID

Redacția

Un bărbat diagnosticat cu coronavirus a fugit din spital

Redacția
Încarcă...