Pe baza frământărilor societății civile cu privire la demiterea primarului și dizolvarea Consiliului Local, reporterii Actualitatea TV au stat astăzi de vorbă cu pășcănenii, pentru a afla ce vor aceștia de la viitorul primar în condițiile în care ar avea loc alegeri anticipate.

Răpunsurile au fost variate, însă dacă ar fi să facem un portret al viitorului primar având la bază dorințele celor intervievați, acesta ar trebui să fie tânăr, școlit, integru, sufletist, bun și cu viziune. Noul primar ar trebui să țină cu cetățenii, să fie implicat și să nu-și exercite funcția în folosul rudelor, iar la audiențe să vorbească frumos cu lumea.„Să aibă puțină școală și viziune spre ce trebuie. Așa de multe gunoaie au ieșit la suprafață, iar oamenii care își văd de treabă, nici nu se implică. Dacă mâine ar fi alegeri anticipate nu știu dacă am avea ce alege”, ne-a declarat o femeie.
„Eu nu am de unde ști ce este mai bun în Pașcani, deocamdată cel de acum este bun. Cred că un primar bun trebuie să știe să ia banii de la oameni”, ne-a declarat râzând soția bărbatului intervievat.
„Ar trebui un primar mai tânăr, fiindcă cei bătrâni au mentalitatea lor și nu țin cu cei tineri”, ne-a relatat o femeie.
„În Pașcani ar trebui un primar mai tânăr ca să poată face față fiindcă unul mai bâtrân și-a terminat stagiul, cum s-ar spune în popor și astfel să dea voie la tineret să aibă un loc de muncă. Ca și calități aș spune că trebuie să fie integru, un om sufletist, bun și să știe să-și organizeze în așa fel activitatea încât să fie mulțumit orice om. Într-un fel, pentru binele pășcănenilor, aș fi de acord cu alegerile anticipate că tare greu e de trăit și fără locuri de muncă”, ne-a spus o pășăneancă.
„De un primar tânăr are nevoie orașul nostru. Un primar care să nu ia în calcul gradele de rudenie, nepotismul, care să știe să vorbească fiindcă vorbesc foarte urât în audiență când mergi la ei. Ne trebuie un om ales foarte bine care să nu ne mintă”.
”Un primar trebuie să dovedească că-i pasă de cetățeni și să se implice, astea cred eu că ar fi calitățile unui bun primar”, ne-a declarat un adolescent.
„Dacă ar fi noi alegeri l-aș alege din nou pe Crăciunescu fiindcă a făcut multe în campania electorală. Dacă s-ar crea locuri de muncă cu siguranță orice primar ar fi votat”, ne-a declarat un bărbat.
Zilele următoare Actualitatea TV va incerca să facă portretele, tot din răspunsurile pășcănenilor, viitorilor consilieri locali.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


