News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Ce se întâmplă cu vizita în Ucraina a liderilor Parlamentului român

„Aşa cum am spus şi acum o săptămână, vă spun şi acum, vom da detaliile atunci când le avem. Este o vizită care va fi la un moment dat”, a declarat Florin Cîţu, fiind întrebat cum se va desfăşura vizita în Ucraina.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României, Marcel Ciolacu (Camera Deputaţilor) şi Florin Cîţu (Senat), au fost invitaţi să efectueze o vizită oficială în Ucraina. Vizita celor doi urmând să includă atât zone afectate de război, cât şi zone în care armata rusă a comis atrocităţi. 

Preşedintele Camerei Deputaţilor ar putea susţine un discurs în Rada Supremă ucraineană. Social-democratul a precizat că vrea să îi asigure pe ucraineni că activitatea economică a ţării vecine va continua cu sprijinul României, permiţând ca mărfurile din Ucraina să tranziteze ţara noastră.

Ciolacu a mai declarat că vizita va cuprinde şi o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, iar şeful Senatului, Florin Cîţu, a subliniat că nu vrea să avanseze o dată, din motive de securitate.

  

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noa

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Administrația Penitenciarelor vine cu precizări despre omul de afaceri turc care a evadat de la Rahova

Redacția

Numărul total de votanţi înscrişi în Registrul electoral la 31 octombrie: 19.002.912, cu peste 8.600 mai mulţi faţă de informarea din luna precedentă

Redacția

VIDEO SuperLiga: CFR Cluj urcă pe locul secund al clasamentului – Victorie obținută în prelungiri

Redacția
Încarcă...