Pășcănenii au venit și astăzi în număr mare la audiențele ținute de șefii Primăriei. Un număr de 14 persoane au fost prezente la ședințele susținute de către primarul Dumitru Pantazi. Printre categoriile de participanți s-au aflat și oameni de afaceri. Cele mai multe solicitări au avut în vedere chestiuni de fond funciar, dar au fost şi probleme sociale sau de administraţie. 
Dintre acestea, amintim cazul unui reprezentant de societate comercială, din zona deal. Este vorba despre Dorin Atudorei care a solicitat administraţiei locale concesionarea terenului din fața magazinului. Mai precis, păşcăneanul vrea să îmbunătăţească aspectul vitrinei şi are nevoie de mai mult spaţiu pentru a-şi îndeplini obiectivul. Cererea sa a fost direcționată către Compartimentul Urbanism care îi va comunica un răspuns.
Un alt cetăţean, Costel Giurgiuveanu de pe strada Mălini (Aerodrom) a solicitat racordarea străzii la energie electrică. Primarul a direcționat cererea către Gospodăria Comunală cu precizarea să fie prinsă pe lista de investiții a anului 2016, o sumă de bani pentru realizarea unui post de transformare pe Aerodrom.
O problemă care privește persoanele cu handicap a fost expusă de către Aurel Iacob, cel care a cerut un loc de parcare în spatele Blocului Crinul, de pe Strada Moldovei. El a propus ca zona să fie marcată cu însemnele pentru persoanele cu handicap. De asemenea, a mai solicitat câte un card ori o legitimație tuturor persoanelor aflate în această situație pentru ca acestea să se poată deplasa cu taxiul sau alte autovehicule.
Precizăm faptul că șefii Primăriei țin audiențe în fiecare zi de joi. Pentru a participa la acestea, cetăţenii trebuie să depună o cerere la Ghişeul Unic din cadrul Primăriei Paşcani. Din păcate administrația locală nu are stabilit încă un program de audiențe strict pentru agenții economici.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


