NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Cazul copiilor din Iorcani: Un tânăr sportiv le-a donat banii primiți în urma licitației tricoului, cu care a debutat la Naționala României!

Drama celor trei copii din Iorcani, comuna Tătăruși, nu i-a lăsat indiferenți pe oamenii cu suflet mare! Un tânăr în vârstă de 29 de ani, care face parte din echipa Națională de Rugby a României, Costel Burțilă  și-a scos la licitație tricoul de debut. Banii obținuți din vânzare, i-a dublat, apoi suma de 2.400 lei a fost transferată în contul familiei Todică.

Drama trăită de cei trei copii nu l-a lăsat indiferent pe tânărul sportiv, care s-a născut în satul Iorcani. Costel Burțilă a început să joace rugby, la vârsta de 16 ani, sub îndrumarea profesorului Nicu Tarcan. A evoluat la mai multe echipe din țară, apoi a ajuns în Franța în Federale 1, la Stade Rodez unde a evoluat trei sezoane, apoi la Cognac, a urmat Lavaur cu care a câștigat și titlul în Federale 1, după care a mers la Trelissac, iar acum, la Hyères-Carqueiranne-La Crau, un club care se află lângă Toulon.

În februarie 2020, înaintea meciului cu Portugalia, a fost convocat la Echipa Națională de Rugby.

Reamintim, trei copii rămași fără mamă, care a decedat în urmă cu doi ani, răpusă de cancer pulmonar, trăiesc într-un grajd vechi de aproape 100 de ani, lipit cu lut și văruit. Din păcate, nici pământul pe care este ridicat acesta nu este al lor, nu au act de proprietate.

  

Tatăl muncește cu ziua, iar cel mai mare dintre băieți, Ștefan, în vârstă de 17 ani, a preluat responsabilitatea mamei. Are grijă de cei doi frați mai mici, dar se ocupă și de treburile casnice. Sunt copii buni, dar foarte triști, din cauza pierderii mamei, dar și a situației pe care o au. Și înainte, lipsurile erau aceleași, dar aveau dragostea celei mai dragi ființe, care a murit în brațele lui Ștefan, pe când acesta avea doar 15 ani. A îngrijit-o timp de patru luni, ca pe un copil . A schimbat-o, i-a dat să mănânce, și în tot acest timp s-a rugat foarte mult pentru sănătatea ei. 

Familia Todică are nevoie în primul rând de o locuință decentă. Au terenul, este de la bunica paternă, însă trebuie dezbătută moștenirea. Altă variantă mai ușoară ar fi daca cineva le-ar putea dona o bucată de teren pentru ca familia Todică să-și poată construi, cu ajutorul celor care vor să dea o mână de ajutor, o locuință decentă. Iuliana a discutat și cu viceprimarul comunei Tătăruși, Mirel Lazăr, despre această situație și i-a promis o bună colaborare.  

Cine vrea să ajute familia Todică poate dona în următorul cont, deschis pe numele tatălui, Vasile.

Advertisements

Related posts

Primăria demolează imobilul unde zeci de tineri fac sport. Instructorul Podaru cere înțelegere

Marius Parteni

Bărbat mușcat de față de câinele din gospodărie

Răzvan Grecu

5 ianuarie, Ajunul Bobotezei, zi de post negru: Tradiţii şi obiceiuri

Redacția
Încarcă...