O nouă funcție și un nou început pentru profesorul de biologie de la Colegiul Național “Mihail Sadoveanu”. Șerban Genoveva a fost numită astăzi în funcție de director al instituției de învățământ la care predă de 17 ani.

În urma consiliului profesoral care a avut loc în această dimineață, a fost anunțată oficial noua conducere.
Cadrul didactic predă din anul 1997, iar din 1999 a venit ca profesor de biologie la Colegiul Sadoveanu. În anul 2008 obținea nota 10 și gradul I ca și grad de formare. Trei ani mai târziu reușește să reprezinte Moldova cu succes la o competiție educațională europeană, intitulată “Europa, casa noastră”. De asemenea este implicată în foarte multe proiecte școlare și extrașcolare.
“I.S.J. Iași a numit astăzi, 26 mai 2016, un nou director la Colegiul „Mihail Sadoveanu” din Pașcani, după ce, în prealabil, a fost consultat Consiliul profesoral al unității de învățământ. Astfel, conducerea prestigioasei unități a fost preluată de profesorul de biologie Șerban Genoveva. De-a lungul carierei sale didactice, doamna profesor a dat dovadă de profesionalism și de competențe de relaționare atât cu elevii și cu cadrele didactice, cât și cu părinții, bucurându-se de apreciere în comunitate, pe plan local. Noul director este profesor la Colegiul “Mihail Sadoveanu” din 1999, iar în intervalul 2004-2015 a participat la numeroase cursuri de formare. Doamna profesor a obținut gradul I în anul 2008, cu nota 10, fiind absolventă a Universității „Al. I. Cuza” din Iași”, conform ISJ Iași.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


