Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, a explicat care sunt prioritățile legislative ale liberalilor în prima sesiune parlamentară din acest an, arătând că va fi concentrată o atenție sporită în ceea ce privește legile din PNRR și eliminarea impozitării pensiilor sub 3 mii de lei. Pe lista PNL mai sunt susţinerea profesiilor liberale, la combaterea traficului şi consumului de droguri şi interzicerea publicităţii la jocurile de noroc.
Liberalul a subliniat că nu va fi o pauză în contextul campaniilor electorale FOTO Facebook
„În noua sesiune parlamentară, grupul parlamentar PNL va avea ca priorităţi legislative continuarea adoptării legilor din PNRR pentru îndeplinirea tuturor jaloanelor, urmând să menţionăm drept obiectiv în noua sesiune parlamentară adoptarea legii, pe care am iniţiat-o, referitoare la creşterea pragului de la care se impozitează pensiile de la 2.000 lei la 3.000 lei. Totodată, menţinem şi o altă prioritate legislativă constând în susţinerea profesiilor liberale. Vom face demersurile necesare şi pentru adoptarea reglementării referitoare la interzicerea publicităţii la jocurile de noroc şi, totodată, mai avem un proiect important pentru noi, ca grup parlamentar, şi anume acela de a elimina dubla impozitare a acumulărilor care se realizează la pilonul II de pensii”, a precizat,
» Citește continuarea pe pagina autorului


