
Patru maşini au fost implicate într-un accident rutier petrecut pe strada Dragoş Vodă din municipiu.
Din informaţiile pe care le avem de la faţa locului, se pare că totul a pornit din cauza unui autoturism marca Skoda cu numere de Neamţ și semne de începător, la volanul căruia se afla o şoferiţă.
Aceasta se îndrepta dinspre Valea Seacă spre Paşcani, imediat după podul de pe strada Dragoş Vodă, când a produs evenimentul rutier.
Femeia în vârstă de aproximativ 40 de ani nu a observat că trei maşini încetiniseră imediat după pod, pentru a lăsa un camion să facă stânga spre strada Fântânele.
A intrat în plin în ultimul autoturism, care la rândul său le-a lovit pe altele două.
Şoferiţa se află în stare de şoc. La faţa locului a fost solicitat un echipaj de Prim Ajutor pentru a acorda îngrijiri medicale unui pasager aflat în cea de-a doua maşină lovită.
Poliţiştii Biroului Rutier Paşcani au început măsurătorile pentru a stabili cu exactitate cauza producerii accidentului.










