NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Bunurile falimentarei RAGCL Paşcani sunt scoate la licitaţie

Lichidatorul judiciar al Regiei Autonome de Gospodărie Comunală şi Locativă (RAGCL) Paşcani încearcă să vândă luna viitoare activele producătorului şi furnizorului de apă caldă şi căldură. RAGCL Paşcani a intrat oficial în faliment la mijlocul lunii ianuarie a anului trecut, după ce a acumulat datorii de aproape 44 milioane de lei, potrivit datelor financiare raportate de regie la Ministerul Finanţelor Publice. 

Valoarea totală a celor 42 de active ale regiei pe care Management Reorganizare Lichidare (MRL) Iaşi SPRL vrea să le valorifice se ridică la 459.380 de lei fără TVA. Cel mai valoros este activul 1, respectiv construcţiile şi clădirile, amenajările amplasamentului, mobilierul de birou şi aparatura de birotică, cu o valoare de pornire la licitaţie de 208.210 de lei fără TVA. Mai sunt scoase la vânzare utilaje şi autoturisme/autoutilitare. Licitaţia publică va avea loc pe 12 martie 2021, anunţă administratorul judiciar. Municipiul Paşcani este al doilea centru urban ca mărime din judeţ, cu o populaţie de 33.745 de locuitori la ultimul recensământ din anul 2011. RAGCL Paşcani s-a înfiinţat în baza Legii 15/1990 şi a Deciziei nr. 81/1991 a Prefecturii Judeţului Iaşi, iar de atunci a produs şi distribuit populaţiei energie termică şi apa caldă de consum, energie electrică, asigurând totodată şi transportul local de călători şi transport marfă, potrivit informaţiilor de pe site-ul Primăriei Municipiului Paşcani.

„La momentul actual, sunt persoane în Paşcani care nu au nicio sursă de căldură. Sunt două ierni de când stau aşa. Majoritatea locuitorilor au găsit o alternativă, oamenii şi-au pus centrale termice, dar mai sunt câteva situaţii, puţine, ce-i drept, dar totuşi tragice în acelaşi timp, de locuinţe care nu au nicio sursă de căldură. Nu avem ce face, regia este în faliment, nu avem cum să inventăm altă societate care să administreze aceste servicii, pentru că nu mai au ce să administreze”, ne-a spus Marius Pintilie, primarul Municipiului Paşcani. 

ziaruldeiasi.ro

  
Advertisements

Related posts

Licitația pentru terasa de la Ștrand va avea loc la sfârșitul lunii. În aceeași zi se vor licita și spațiile din Piața Vale

Răzvan Grecu

Lista drumurilor din judet care vor fi reabilitate complet. Zeci de localitati vor beneficia de lucrari de modernizare

Redacția

RAGCL a avut pierderi de 10,7 milioane de euro în ultimii 18 ani! Doar într-un an a făcut profit! (DOC)

Răzvan Grecu
Încarcă...