PNL este pe un trend de creştere în sondajele de opinie, un efect şi al măsurilor luate în ultima perioadă de către Guvern, a declarat secretarul general al PNL, Lucian Bode, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PNL Argeş.

Lucian BodeFoto: Agerpres
“Suntem pe un trend de creştere în toate sondajele de opinie. Acesta este şi efectul măsurilor bune luate în ultima perioadă de către Guvern. Am arătat că ştim ce avem de făcut în vremuri de criză. Am reuşit să luăm măsuri bune atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru categoriile vulnerabile”, a precizat Bode, citat de Agerpres.
Acesta a reafirmat şi că dreapta trebuie să reunească în jurul său forţele de dreapta.
“Pentru că suntem cel mai mare partid de dreapta de pe scena politică românească, cred că este timpul să ne asumăm o misiune importantă, şi anume unificarea dreptei în jurul PNL. Trebuie să învăţăm să transmitem acest lucru în afara partidului”, a spus Lucian Bode.
Declaraţiile au fost făcute la conferinţa de alegeri a PNL Argeş, unde candidează Alina Gorghiu, actual preşedintele interimar, Doru Georgescu, şi Constantin Zăbavă.
“Judeţul Argeş este unul dintre acele judeţe care atunci când ne uităm pe harta electorală apare colorat roşu.
» Citește continuarea pe pagina autorului


