RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Beneficiarii care nu au ridicat măștile de protecție, sunt așteptați la Primăria Pașcani

Primăria Municipiului Pașcani invită beneficiarii care nu au venit să ridice măștile de protecție, pensionarii și persoanele cu handicap, să ia legătura cu reprezentanții Serviciul de Asistență Socială la numărul de telefon 0232 762 300 interior 148 și/sau 158 sau să vină personal la sediul administrației locale din strada Ștefan cel Mare nr 16. Se acordă un număr de 50 de măşti de protecţie pentru fiecare persoană. Măştile de protecţie se ridică personal de către beneficiari pe baza actului de identitate, în timpul programului de lucru. În Municipiul Pașcani sunt înregistrate peste 2.000 de persoane beneficiare.

Precizăm că, în data de 21.05.2020, guvernul a adoptat OUG nr. 78/2020, care prevede acordarea gratuită de măști de protecție unor categorii de persoane și familii defavorizate. Acestea sunt:

– persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr. 416/2001;

– persoanele din familiile beneficiare de alocaţia pentru susţinerea familiei;

  

– persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale;

– pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei inclusiv.

Related posts

Ședință ordinară de Consiliu Local. 9 proiecte pe ordinea de zi

Redacția

Blocul C38 din zona Vale intră în reabilitare energetică cu fonduri PNRR (VIDEO)

Denisa Mădălina Pițel

Mor oameni la trecerile din judeţ, șefii CFR se ascund printre buruienile care acoperă șinele

Redacția
Încarcă...