Un nou program dedicat sprijinirii persoanelor vârstnice din comuna Cristești a fost lansat la începutul acestui an, ca urmare a unei colaborări între administrația locală și o asociație specializată în servicii de îngrijire la domiciliu. Inițiativa, susținută din fonduri europene și guvernamentale, vine în ajutorul bătrânilor singuri, fără sprijin familial și cu o situație financiară precară.
Beneficiarii acestui serviciu trebuie să aibă peste 65 de ani, să nu dispună de resurse materiale suficiente și să nu aibă aparținători care să le poată oferi sprijin regulat. În cadrul programului, bătrânii primesc ajutor din partea medicilor, asistenților medicali și voluntarilor, care le aduc mâncare, îi ajută la curățenie și le oferă servicii medicale, de la măsurarea tensiunii și glicemiei până la îngrijiri mai complexe.
„La începutul acestui an am semnat un contract de colaborare cu o Asociație care oferă servicii de îngrijire la domiciliu de care beneficiază persoane vârstnice din comuna Cristești, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
* au vârsta peste 65 de ani
* au o situație financiară precară
* nu au aparținători care să le poată face vizite prea des.
A fost o idee pe care am avut-o și mă bucur că am reușit s-o pun în practică pentru-poate cei mai vulnerabili dintre noi și totul se face din fonduri europene și guvernamentale.
Să vă explic despre ce-i vorba:
Vin medici, asistenți medicali și voluntari, le aduc mâncare, le fac curățenie în casă, le oferă servicii medicale elementare (tensiune, glicemie, desfundat urechi, curățăt o rană, pansat și altele) sau mai complexe, cum ar fi să le aducă saltea antiescară, pentru cei care sunt temporar la pat, ca să nu facă răni pe piele.
Și poate cel mai important lucru: Poate cel mai important lucru este faptul că cineva le vorbește, le oferă o vorbă bună. Doar cine nu a fost niciodată singur nu știe cât de important este să ai cu cine schimba două vorbe.
Zilele acestea i-am vizitat pe toți, m-am interesat dacă sunt mulțumiți de interacțiunea cu membrii asociației și toti erau foarte bucuroși, extrem de mulțumiți.
Iată că la noi în comună am reușit asta și cred că este un lucru deosebit de bun pentru alinarea bătrâneților celor mai neputincioși.
Dacă cunoașteți astfel de cazuri, nu ezitați să mă anunțați, doar că vă rog să fie îndeplinite criteriile de mai sus. ”, a declarat Vlad Mihai Pintilii, primarul comunei Cristești.
Zilele trecute, beneficiarii au fost vizitați pentru a fi întrebați dacă sunt mulțumiți de serviciile primite, iar reacțiile au fost pozitive. Primăria Cristești încurajează localnicii care cunosc cazuri ce se încadrează în criteriile de eligibilitate să le semnaleze pentru a extinde sprijinul acolo unde este nevoie.
Această inițiativă reprezintă un pas important pentru asigurarea unui trai demn și decent bătrânilor aflați în dificultate, confirmând că solidaritatea și grija pentru cei vulnerabili sunt încă valori vii în comunitatea locală