RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Bărbat mort la Cotnari, după ce a fost prins sub un mal de pământ (FOTO)

Un bărbat de 44 de ani care lucra la firma ce realizează extinderea de rețea de apă către Hârlău, a fost prins sub un mal de pământ. Din păcate acesta a decedat. Tragedia a avut loc în localitatea Cotnari. Cu victima, la fața locului, se mai afla un coleg, care i-a sărit în ajutor până la sosirea echipajelor de intervenție.  

”Dispeceratul integrat ISU SMURD SAJ Iași a fost anunțat prin sistemul național unic pentru apeluri de urgență 112, astăzi, 1 aprilie, la ora 10:11, despre producerea unui accident de muncă, unde o persoană a fost surprinsă sub un mal de pământ în localitatea Cotnari. Pentru gestionarea evenimentului au fost direcționate de urgență din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, o autospecială de intervenție și un echipaj de prim ajutor calificat, din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași, containerul multirisc și un echipaj de descarcerare, iar de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași, un echipaj medical cu medic. Primele echipaje sosite la locul solicitării au fost cele din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Frumos și ambulanța cu medic de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. După evaluarea situației la locul evenimentului s-a constatat că  un bărbat de 44 de ani, a fost surprins de malul de pământ, de la brâu în jos, în stare de inconștiență. Și mai exista și o altă victimă, în vârstă de 45 de ani, în stare de lipotimie.  Pompierii militari au extras victima surprinsă de malul de pământ și au predat-o echipajului medical SAJ care a început manevrele de resuscitare, iar persoana în stare lipotimică a fost evaluată medical la fața locului. Celelalte echipaje de pompieri au fost întoarse din drum. Din păcate, persoana de sex masculin în vârstă de 44 de ani a fost declarată decedată de către medicul SAJ sosit la locul evenimentului, iar cea de-a doua persoană în vârstă de 45 de ani, care a fost asistată medical de către echipajul EPA, a refuzat transportul la spital”, a declarat Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISUJ Iași.

Related posts

Doi tineri din Valea Seacă au fost arestați pentru furt calificat și aderare la grup infracțional

Redacția

El este agresorul tânărului înjunghiat! A fost reţinut pentru 30 de zile!

Marius Parteni

Poliţistul care a făcut sex cu o minoră de 14 ani la serviciu, iertat de un an de puşcărie

Redacția
Încarcă...