News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Bărbat imobilizat. Bătea cu pumnii în geamurile Primăriei solicitând ajutor pentru montarea unei centrale!

Scene violente, duminică dimineață, la intrarea cu public a Primăriei Pașcani. Polițiștii Locali au fost solicitați la fața locului, întrucât o persoană făcea scandal.

Este vorba despre un bărbat care locuiește în Căminul de nefamiliști din cartierul Vatra. Omul s-a apropiat de intrarea principală cu intenția de a intra în Primărie. Văzând că ușa este închisă, a început să lovească cu pumnii în geamuri. Ulterior a scos din buzunar un obiect tăios și a început să se automutileze în zona brațelor.

  

Potrivit martorilor, individul țipa și striga că vrea banii pentru a-și monta centrala termică. Portarul instituției a apelat la ajutorul polițiștilor locali. Aceștia l-au imobilizat și acordat primul ajutor medical, după care l-au transportat în Compartimentul de Primiri Urgențe de la Spitalul Municipal Pașcani.

Cel în cauză se numește Armando Zmău, un personaj care în trecut a mai amenințat că își pune capăt zilelor. Potrivit unor informații, acesta a depus o cerere pentru acordarea ajutorului, dar nu întrunește condițiile pentru un aviz favorabil. El are datorii la finanțe și nici nu ar fi proprietarul imobilului pentru care a făcut cererea.  

Related posts

Vizita Papei la Iaşi: peste 30.000 de catolici sunt deja înscrişi pe liste

Redacția

Erorile medicale vor fi taxate scump

Oana

Fără apă în plină vară. Părerea unui locatar din C4: “Cred că ne prinde și anul viitor tot așa”

Ema Roman
Încarcă...