RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Băncile ruseşti au importat în decembrie cinci miliarde de dolari cash, față de 2, 6 miliarde cu un an înainte/ Ar fi o măsură preventivă în caz că Moscova va fi supusă unor sancţiuni internaţionale

Agenţia rusă de rating ACRA estimează că băncile din Rusia au importat în decembrie bancnote străine în valoare de cinci miliarde de dolari, faţă de 2,65 miliarde cu un an înainte, transmite luni Reuters, citată de Agerpres.

Agenţia apreciază că este vorba de o măsură preventivă în caz că Moscova va fi supusă unor sancţiuni internaţionale, în contextul crizei ucrainene.

Importurile de cash ale Rusiei sunt în general mai ales sub formă de dolari, pe care mulţi ruşi îi preferă ca protecţie faţă de devalorizarea rublei sau faţă de creşterea inflaţiei – efecte probabile ale eventualelor sancţiuni.

Valeri Piven, director în cadrul ACRA, a declarat agenţiei Reuters că din calculele bazate pe rapoartele tehnice depuse lunar de băncile comerciale la banca centrală a Rusiei reiese de asemenea că în noiembrie s-au importat bancnote în valoare de 2,1 miliarde de dolari.

  

Printre sancţiunile luate în considerare de SUA se numără şi interzicerea accesului băncilor ruse la tranzacţiile cu dolari şi reducerea capacităţii instituţiilor financiare respective de a-şi onora obligaţiile denominate în dolari, arată surse ale Reuters.

Piven a explicat că raportul dintre activele şi pasivele în valută ale băncilor comerciale sunt reglementate de banca centrală a Rusiei şi nu constituie în momentul de faţă un motiv de îngrijorare.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Analiști: „Strategia Kremlinului e de a câștiga timp și speră la realegerea lui Donald Trump în 2024”

Redacția

Problemă nerezolvată pe litoral în 30 de ani: lipsesc toaletele publice în multe stațiuni

Redacția

Miza lui Putin: Generalul Iarnă va redeveni aliatul Moscovei?

Redacția
Încarcă...