Un nou caz de înșelăciune a avut loc zilele trecute în municipiul Pașcani.
Victima, B. Stelică, de 53 ani, din comuna Tătăruşi, s-a adresat cu o plângere la Poliţia municipiul Paşcani, prin care a reclamat faptul că o persoană necunoscută l-a înşelat cu suma de 500 lei, cu ocazia unui schimb valutar, efectuat în apropierea unei case de schimb valutar din municipiu.
Astfel, în timp ce se afla în faţa unei case de schimb valutar, cu intenţia de a schimba în lei suma de 200 euro, persoana vătămată a fost acostată de un bărbat pe care nu-l cunoaşte, care i-a spus că-i oferă 880 lei pentru cei 200 euro.
La scurt timp de la tranzacţie, după ce bărbatul a plecat, persoana vătămată a constatat că i se înmânaseră doar 380 lei . În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului.
Reamintim că în urmă cu o lună trei pășcăneni au fost de asemenea victime a unor astfel de înșelăciuni.
Poliţiştii fac recomandări pentru a evita să fiţi înşelaţi:
– Apelaţi, pentru astfel de servicii, la unităţile comerciale care au ca obiect de activitate schimbul valutar.
– Verificaţi întotdeauna înainte de a da o sumă de bani sau de a semna un contract.
– Fiţi suspicioşi faţă de orice promisiune care v-ar garanta câştiguri băneşti substanţiale sau faţă de o „afacere” pe care nimeni nu o mai face.
– Nu discutaţi cu străinii despre situaţia dumneavoastră financiară şi nici nu oferiţi bani.
– Să nu vă simţiţi ruşinaţi să faceţi plângere la poliţie dacă aţi fost victima unei astfel de persoane.
Citește și {loadposition articlescategoryload}