RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Apel la voluntariat pentru a ecologiza malurile râului Siret

Campania de ecologizare a malurilor râului Siret, inițiată de o pășcăneancă. Andrada Voicu a anunțat evenimentul  pe o rețea de socializare.  Demersul său nu a rămas fără ecou, sute de persoane au apreciat inițiativa.

”Dragi pășcăneni,

Încep aceste rânduri prin a vă spune că am copilărit pe malurile Siretului și de fiecare dată când am ocazia, merg în acel loc, pentru a-mi aduce aminte de copilăria mea.
Am mers și în această după-amiază, la apus de soare, iar faptul că malurile sunt pline de gunoaie m-a întristat și mi-a furat acele momente de liniște de care aș fi vrut să am parte.
Așa că m-am gândit ca sâmbăta care vine, pe data de 22 februarie, să profit de ziua mea liberă, să mă înarmez cu răbdare, cu saci menajeri, cu mănuși de unică folosință și împreună cu Vlăduț, să merg pe malul Siretului și să adunăm împreună toate gunoaiele pe care unii din pășcăneni au binevoit să le arunce la voia întâmplării.

Însă dacă am merge doar noi doi, ne-ar lua o veșnicie să facem treaba până la capăt și fiindcă știu că în esența lor, pășcănenii sunt oameni gospodari și cu bun-simț, simt nevoia să scriu pe acest grup, în speranța că vor exista printre dumneavoastră persoane care vor dori să ni se alăture la curățenia de primăvară și la cosmetizarea malurilor râului nostru drag. 

  

Per total, va fi un lucru frumos, care ne va încărca cu energie pozitivă. În primul rând, pentru că vom face un lucru benefic pentru noi și pentru orașul nostru și vom da dovadă de faptul că #sepoate și că schimbarea pornește de la lucrurile mici și în al doilea rând, pentru că vom profita de vremea bună care se anunță, vom socializa și vom avea ocazia să ne cunoaștem, să împărtășim gânduri și să legăm prietenii. Și poate că în felul ăsta, primăverii îi va fi drag de noi și va veni mai devreme. 

Îi rugăm pe cei care vor să ni se alature, să ne anunțe în comentarii, urmând ca ora la care ne vom întâlni, să o stabilim împreună, de comun acord. Ora o vom menționa în comentarii.
Sacii menajeri și mănușile de unică folosință le aducem noi”. 

Related posts

Tabără organizată în Parohia ”Adormirea Maicii Domnului” Brătești

Redacția

Bătrâni purtaţi pe drumuri: Problemele de fond funciar nu au rezolvare la Primăria Paşcani!

Ema Roman

Bill Gates e disperat: unele creiere sunt atât de mici, că nici nu încap microcipurile în ele!

Redacția
Încarcă...