RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

ApaVital nu și-a respectat promisiunea! Lucrările de la Pașcani nu au beneficiat de prioritizarea anunțată de șefii companiei!

Lucrările de modernizare și extindere a rețelelor de apă și canalizare din Municipiul Pașcani sunt în așteptare. Dacă  până acum operatorul ApaVital a scos la licitație lucrările pe mai multe loturi din județul Iași, cele aferente Pașcaniului sunt încă în așteptare. Asta în ciuda faptului că cei care conduc ApaVital au promis, în nenumărate rânduri, faptul că pun în fruntea listei de lucrăril din cadrul proiectului POIM, pe cele din Municipiul Pașcani.

Întrebat despre aceste întârzieri, primarul Marius Pintilie a explicat că cei de la ApaVital i-au spus în urmă cu o lună de zile că acestea sunt cauzate de CNAIR care nu ar fi emis la timp avizele necesare.

„În urma discuțiilor avute cu conducerea celor de la ApaVital în momentul în care au fost prezenți la Pașcani, acum o lună de zile cred, mi s-a spus că au probleme cu privire la autorizațiile pe care trebuie să le emită cei de la Drumuri Naționale. Dacă ar fi avut acele avize, prababil că demersurile erau cumva înaintate. Ei intenționează să scoată la licitație în această iarnă lucrările de la Pașcani și să demareze lucrările în primăvară. Eu nu fac decât să vă transmit ce mi s-a transmis, fără să-mi asum eu acest calendar. Nu ține de Primăria Municipiului Pașcani,” a explicat Marius Pintilie, primarul Municipiului Pașcani.

Reamintim că operatorul ieșean a promis în anul 2014 că aceste lucrări vor fi realizate în maxim 2 ani de zile. Din cauza acestor întârzieri, ApaVital ar putea fi pusă în situația de a nu realiza la timp lucrările de la Pașcani. Termenul final pentru implementarea proiectului POIM este de 31 decembrie 2023. După această dată, lucrările neterminate vor pierde finațarea de la uniunea Europeană.

  

Related posts

”D-ale carnavalului”, pe scena Casei de Cultură Mihail Sadoveanu

Oana Cordoneanu

Cozi de camioane de până la 20 km la intrarea în România din Bulgaria – întarzieri mari în livrarea alimentelor!

Redacția

Nicio schimbare la Drumuri Judeţene. Directorul interimar a acceptat să mai rămână în funcţie două luni

Redacția
Încarcă...