“Cu privire la sancţiunile internaţionale impuse Rusiei, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este autoritatea competentă în cazul sancţiunilor de blocare a fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietatea, sunt deţinute de sau se află sub controlul, direct sau indirect, al persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entităţi desemnate.
Pe baza informaţiilor primite de la instituţiile abilitate, până în prezent, ANAF derulează proceduri specifice pentru un număr de 3 persoane juridice care ar putea avea legături cu 2 persoane fizice, respectiv o persoană juridică, listate în Regulamente/Decizii europene”, a declarat Dan Cărbunaru.
Zeci de persoane, oameni de afaceri, jurnalişti, aproapiaţi ai p
» Citește continuarea pe pagina autorului


