RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

OMS: În 2022 ar putea exista un deficit de unu până la două miliarde de seringi necesare pentru efectuarea vaccinurilor împotriva COVID-19, ceea ce ar putea avea o consecinţă şi asupra imunizării de rutină

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat marţi că în 2022 ar putea exista un deficit de unu până la două miliarde de seringi necesare pentru efectuarea vaccinurilor împotriva COVID-19, ceea ce ar putea avea o consecinţă şi asupra imunizării de rutină, iar acele nu ar mai fi suficient de sigure pentru a fi folosite, relatează Agerpres, conform Reuters.

Autorităţile naţionale de sănătate ar trebui să-şi planifice din timp nevoile cu mult timp înainte pentru a evita îmbulzeala, golirea magazinelor de produse şi alte asemenea situaţii care au avut loc la începutul pandemiei, cu lipsa echipamentelor de protecţie personală, a afirmat experta OMS Lisa Hedman.

”Am putea avea o penurie globală de seringi pentru imunizare, ceea ce ar putea duce la probleme grave, cum ar fi încetinirea eforturilor de imunizare şi probleme de securitate”, a declarat aceasta într-o conferinţă de presă.

Un astfel de deficit ar putea duce la întârzieri în desfăşurarea vaccinărilor de rutină, în special pentru copii, şi a altor servicii de sănătate şi totodată ar putea încuraja reutilizarea nesigură a seringilor şi acelor, în special în ţările mai sărace, a adăugat Hedman.

  

În jur de 6,8 miliarde de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate la nivel global,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

EXCLUSIV Guvernul Ciucă, record de secretari şi subsecretari de stat

Redacția

Concurs de Explorare Urbană la Buzău: O întrecere pe străzile municipiului în care concurenţii vor acumula puncte ajutați de smartphonuri şi busole

Redacția

Aurescu: Este inacceptabilă amenințarea cu folosirea forței prin utilizarea armelor nucleare

Redacția
Încarcă...