NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Amplu proiect pentru combaterea abandonului şcolar în 80 de şcoli ieşene

Acesta se va încheia astăzi, odată cu prezentarea rezultatelor. Au fost vizaţi peste 1.400 de copii din judeţ.

 

Astăzi, de la ora 10, la Hotel Astoria va avea loc conferinţa de închidere a unui amplu proiect educaţional, care a vizat prevenirea riscului de abandon şcolar şi incluziunii sociale a 1.445 de copii din 80 de şcoli din judeţ. Proiectul „Împreună pentru copii!“ este implementat de Inspectoratul Şcolar şi Fundaţia Holt Iaşi. Acesta a vizat dezvoltarea, într-o perioadă de 20 de luni, a unui program-pilot prin implementarea unor noi servicii integrate. Rezultatele finale au condus la dezvoltarea unei reţele judeţene de educatori parentali care să sprijine grupurile vulnerabile, să desfăşoare activităţi cu părinţii copiilor şi să susţină procesul de integrare socială şi prevenire a situaţiilor de risc.

Astfel, a fost vizată îmbunătăţirea capacităţii de prevenire a absenteismului şi a abandonului şcolar, prin implicarea unui număr de 990 de cadre didactice din mediul rural. „Experienţele semnificative trăite de beneficiarii proiectului ne determină să îl considerăm un demers important de diminuare a fenomenului de abandon şcolar la nivelul judeţului Iaşi, prin complexitatea programului de intervenţie integrată şi prin amploarea acestuia, model ce poate fi multiplicat cu succes, dar şi creativ, în perioada următoare, în alte comunităţi din mediul rural. Proiectul se înscrie în strategia pe termen lung de prevenire şi diminuare a absenteismului, a abandonului şcolar şi a segregării pe care ISJ Iaşi a adoptat-o şi o implementează constant, conştientizând importanţa dialogului şcoală – familie – comunitate pentru obţinerea succesului şcolar şi pentru identificarea timpurie a unui traseu individualizat şi adecvat pentru fiecare elev“, a declarat şefa ISJ, Camelia Gavrilă, în calitate de manager de proiect.

În acest proiect, peste 100 de copii au beneficiat, printre altele, şi de o tabără gratuită la Durău, tabără care a oferit copiilor experienţe culturale şi educative inedite. În cadrul proiectului au fost furnizate şcolilor 104 calculatoare tip desktop, 104 videoproiectoare şi 104 aparate foto. Cadrele didactice au beneficiat de sesiuni de formare consistente şi au avut ocazia să interacţioneze în cadrul unei conferinţe de anvergură, organizată în iunie 2016, la Sinaia, cu titlul „Provocări şi reuşite în implementarea activităţilor integrate în vederea reducerii abandonului şcolar şi încurajării participării şcolare – Analiză de etapă“.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

loading...
Advertisements

Related posts

Școala Specială Pașcani caută voluntari !

Oana Cordoneanu

Monica Anisie, despre marea provocare a distanțării sociale din toamnă: Școlile nu oferă această posibilitate

Redacția

Cupa “Mihail Sadoveanu” la șah, organizată de Biblioteca Municipală, și-a desemnat primii câștigători

Marius Parteni

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site