RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Comunicate de Presă

Administrația liberală aduce bani în județul Iași pentru dezvoltare și modernizare (P)

 Cinci comune din județul Iași au semnat noi contracte prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, la sediul Consiliului Județean Iași. Alături de Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe și cei cinci primari au comunelor beneficiare, au mai participat Secretarul General Adjunct al Guvernului României, Lucian Rusu, Președintele PNL Iași Alexandru Muraru, Vicepreședintele Consiliului Județean Iași Sorin Afloarei, Administratorul Public al Județului Iași Andrei Cazacu și Liderul Consilierilor Județeni ai PNL, Dolachi-Pelin Constantin.

Comunele beneficiare sunt Comarna, Lespezi, Mogoşeşti-Siret, Răchiteni și Trifeşti, iar valoarea totală a finanțărilor este de peste 10 milioane de lei.

“Felicitări primarilor liberali care au viziunea și competența de a atrage fonduri guvernamentale pentru a investi în dezvoltarea comunităților pe care le reprezintă. Dezvoltăm Iașul așa cum am promis și ne ținem de cuvânt, atât la nivel județean, cât și central. Guvernarea liberală investește peste 1,5 miliarde de lei în județul Iași, din care aproximativ 650 milioane de lei merg către implementarea proiectelor de înființare și extindere a rețelei de apă și canalizare, iar peste 860 de milioane de lei sunt alocați pentru modernizarea drumurilor județene și comunale. Le mulțumesc colegilor din Guvernul României pentru că au înțeles nevoile comunităților și au gândit acest program de investiții pentru a veni în sprijinul administrațiilor locale. Vreau să îi felicit pe toți primarii care au gândit și depus proiecte în cadrul PNI „Anghel Saligny”. Vă suntem alături în implementare și rămânem parteneri, indiferent de culoarea politică, pentru că avem un obiectiv comun: modernizarea Iașului. Pe umerii noștri stă responsabilitatea uriașă de a le demonstra cetățenilor că avem voință, că știm și putem să dezvoltăm în continuare fiecare localitate, astfel încât să facem din Iași județul în care iubim să trăim.” a menționat Președintele Consiliului Județean Iași Costel Alexe.

Pentru comuna Lespezi s-a semnat un contract de finanțare în valoare de 11,8 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local. Pentru același obiectiv de investiții va primi și Comarna 8,3 milioane de lei, iar în Trifești vor fi modernizate satele comunei cu investiții de peste 9,6 milioane de lei prin PNI „Anghel Saligny”. În Mogoșești-Siret, precum și în satele Tudor Vladimirescu și Muncelu de Sus din aceeași comunei s-a semnat contractul în valoare de 4 milioane de lei pentru modernizarea străzilor prin asfaltare, iar în comuna Răchiteni va fi înființată rețeaua de canalizare. Aceasta din urmă va primi 20,9 milioane de lei pentru îndeplinirea obiectivului.

  

Related posts

USR, prin ministrul Transporturilor, scoate Iașul de pe harta autostrăzilor din România (P)

Redacția

Referitor la comunicatul remis presei de către PNL Iași, în care deputatul Alexandru Muraru proferează acuze fără temei material la adresa Alianței pentru Unirea Românilor

Redacția

IMM-urile din județul Iași în cădere liberă: ce li s-a promis și ce au primit de fapt! (P)

Redacția
Încarcă...