News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

Adevăratele motive ale luptei surde între creştini şi musulmani. De ce se omoară de sute de ani aderenţii celor două religii

Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane. Ştiri pe aceeaşi temă Ioan de Capistrano, sfânt şi inchizitor. Secretele duhovnicului lui Ia… În aparenţă, cele două religii, islamul şi creştinismul, sunt asemănătoare. Sunt monoteiste, au chiar puncte de legătură, precum tradiţia abrahamică.

  

 

Mai precis, creştinismul, mozaismul şi islamul au ca punct de plecare personajul Avraam. Toate aceste religii îl recunosc ca părinte al celor care le-au întemeiat neamurile şi, implicit, fundamentele religiei lor. Ismael, fiul lui Avraam, este considerat „părintele arabilor“, iar Isaac – celălalt fiu un ”părinte al evreilor”, a fost acceptat mai apoi prin Vechiul Testament de către creştini. Iisus este recunoscut ca mare profest de Islam, dar cu diferenţele doctrinare de rigoare.

Toate cele trei religii au o carte fundamentală, care este un ghid religios, dar şi comportamental. Cu toate acestea, între popoarele Islamului şi creştini au avut loc sute de războaie sângeroase, de multe ori purtate în numele credinţei şi în numele lui Dumnezeu sau al lui Allah. Specialiştii în istorie spun însă că acest conflict rezidă de fapt în motive mult mai pământeşti şi care nu au legătură cu credinţa sau ideologia. Din contra, războaiele dintre Occidentul creştin şi Orientul musulman au fost purtate pentru teritorii, bogăţii şi dorinţa de război şi sânge, ascunse după noţiunea de ”război sfânt”.

Citiți articolul integral pe Adevărul.ro

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Norocul ca afacere: Cel puțin 300 de milioane de euro au ieșit din România prin platformele de jocuri online

Redacția

Hora Unirii, la Iaşi. Demnitari de pe ambele maluri ale Prutului au sărbătorit împreună Mica Unire

Redacția

Veste proastă pentru români. Se scot sporurile din salariul de bază. Vezi NOUA GRILĂ DE SALARIZARE pentru anul 2016

Redacția
Încarcă...