
În ziua de 22 mai 2025, ofiţerii de poliție cu atribuții pe linia prevenirii corupției din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi au organizat o activitate de educaţie anticorupţie şi de promovare a integrităţii cu funcţionarii din cadrul Penitenciarului Iaşi.
Participanţilor le-au fost prezentate aspecte referitoare la structura organizatorică şi competențele Direcției Generale Anticorupție, prin comparaţie cu atribuţiile celorlalte structuri din domeniul combaterii faptelor de corupție, infracțiunile de corupție prevăzute de Codul penal şi de legile speciale, consecințele implicării în fapte de corupție, precum și modurile prin care acestea pot fi sesizate autorităților competente.
Reamintim că, persoanele care doresc să sesizeze aspecte legate de comiterea unor fapte de corupţie în care poate fi implicat personalul MAI au oricând la dispoziție linia Call-center anticorupţie – 0800.806.806, număr ce poate fi apelat gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă.
De asemenea, sesizările pot fi formulate la numărul de telefon 0232.301.206 şi numărul de fax 0232.211.866 sau pot fi adresate direct la sediul structurii din municipiul Iaşi, str. Zugravi, nr. 64, ori prin e-mail la adresa iasi.dga@mai.gov.ro.
Informații de background:
În cei 20 ani de activitate, Direcția Generală Anticorupție s-a consolidat ca instituție și a intensificat eforturile pentru prevenirea și combaterea corupției la nivelul personalului Ministerului Afacerilor Interne, dezvoltându-se permanent pe cele două paliere.
Prevenirea reprezintă principala direcție de acțiune împotriva corupției, concretizată prin desfășurarea activităților de instruire și informare în rândul personalului MAI, dar și prin campanii de conștientizare a societății civile.
Cea de-a doua direcție importantă de acțiune este reprezentată de acțiunile de combatere a corupției prin intermediul cărora DGA contribuie la asigurarea că personalul MAI acționează în conformitate cu legea și principiile etice și demonstrează, totodată, angajamentul ministerului de a funcționa corect și transparent, ceea ce este esențial pentru menținerea sprijinului și colaborării din partea comunității.
SERVICIUL JUDEŢEAN ANTICORUPŢIE IAȘI



